TIFF 2016 VOLUNTARI TIFF

TIFF – Retrospectiv/ prospectiv. Ce mai e prin Cluj

Scris de Flavia Dima

Daniela Elena Drăgan e din '95 și este studentă la Comunicare și Relații Publice în Cluj, dar în același timp îi place foarte mult să scrie despre filme și să-și îmbogățească permanent bagajul de cunoștiințe despre cinematografie. Am rugat-o să pună un termometru proverbial Clujului, pentru a testa „ ce temperatură cinefilă are orașul” cu câteva zile înaintea festivalului. Pe drum, a făcut și câteva poze în care a surprins materialele care vestesc venirea TIFF-ului.

13271735_1105685992785113_166063358_o

Cum ne aflăm deja pe ultima sută de metri până la cea de-a 15 întâlnire cu TIFF-ul, eram curioasă să aflu câteva păreri din partea celor care au fost curioși să trăiască experiența festivalului în edițile trecute. Întrebând în stânga și în dreapta, în general studenți amatori de festivaluri, am reușit să îmi fac o idee despre ce anume reprezintă TIFF-ul pentru aceștia.

Nu m-a mirat faptul că opinia generală este una extrem de favorabilă, fapt datorat diversității în activități a festivalului, precum și atmosferei aparte, încărcată de cultură, dar și de distracție. Astfel, am fost bucuroasă să aud festivalul numit drept

un eveniment cultural extrem de reușit și necesar

după cum îl consideră Theya, studentă la FSPAC, secția Comunicare și Relații Publice.

13271637_1105686059451773_666376019_o

Printre elementele apreciate cel mai mult la festival se numără: atmosfera, efervescența culturală, prețul redus și locațiile aparte, Posibilitatea de a alege dintr-o gamă foarte largă de programe și evenimente este încă un plus, alături de filmele selectate și diversitatea acestora - mai ales faptul că multe dintre ele sunt producții ce nu pot trăite ca experiențe cinematografice în alte contexte. Pe lângă acestea, în topul preferințelor rămân proiecțiile în aer liber din Piața Unirii.

Un alt aspect care m-a interesat au fost așteptările avute față de ediția din acest an și se pare că festivalul a ajuns la un nivel calitativ admirabil, astfel că singurele dorințe erau în cea mai mare parte legate de o situație meteorologică favorabilă, precum și de faptul ca TIFF-ul să își mențină în continuare aceleași standarde de calitate.

În ceea ce privește însemnătatea festivalului pentru Cluj, dar și pentru cei care au trăit experiența acestuia TIFF-ul este văzut de o mare majoritate drept cel mai important festival din Cluj, aducând un plus valorii culturale a orașului. Mai mult decât atât, pentru unii festivalul are o semnificație destul de personală.

13262103_1105686066118439_1774241079_o

TIFF înseamnă deschiderea orizontului, culturalizare și prospețime, atât pentru Cluj cât și pentru mine.

- Cristina, studentă UAD, departamentul Foto-Video P.C.I.

Pentru Cluj, TIFF cred că este cel mai important eveniment din lumea filmului, pentru mine însă, rămâne un festival în care uneori îmi găsesc inspirația.

- Mihai, student FTT, specializarea Cinematografie, Fotografie și Media

Nu încape niciun dubiu că TIFF-ul este așteptat cu nerăbdare și entuziasm de către clujeni. Afișele și materialele promoționale deja colorază orașul, atmosfera de festival începe deja să se facă ușor-ușor simțită. Încă puțin...

13271590_1105686049451774_1959640224_o

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Flavia Dima