VOLUNTARI TIFF

Mișa este pentru prima oară voluntară la TIFF – să vedem ce o aduce aici!

Scris de TIFF Blog

Mișa Giurgiu a fost studentă la litere și în acel timp s-a apucat să scrie despre film la Revista Echinox. Acum, ea se alătură pentru prima oară echipei TIFF ca voluntar al Blogului - să vedem ce așteptări are!

A trecut un an de la TIFF, dar o altă ediție se apropie cu pași repezi. Știu că ar trebui să vorbesc despre experiența mea ca voluntar TIFF, dar trebuie să recunosc că e prima dată  când fac voluntariat pentru acest festival.

Iubesc TIFF-ul și ceea ce reprezintă el. Pasiunea mea a fost de când mă știu eu filmul, așa că la TIFF mă simt ca acasă.  De când am venit pentru prima oară la Cluj aștept cu nerăbdare  săptămâna în care filmele sunt la ele acasă, iar noi ne grăbim de la o producție la alta, încercând să zburăm pe aripile vântului, de la un cinematograf la altul.

Prima experiență care semănă cât de cât cu voluntariatul în cadrul acestui festival a fost acum doi ani, când am participat la un mic proiect numit „Clujul merită…”. Trebuie să recunosc că dupa ce am văzut zâmbete de pe fețele tuturor din festival, voluntari cu organizatori cu tot, am fost puțin tristă că nu am aplicat și eu pentru voluntariat.

Anul acesta am decis să îmi iau revanșa și să aplic. S-a întâmplat o magie și am ajuns  să fiu voluntar și  să  scriu pentru Blogul TIFF.  Am fluturi în stomac când mă gândesc la toate evenimentele de anul acesta: filme bune, concerte, multe Q&A-uri și petreceri cât cuprinde.  Doresc să  particip, să mă implic și să savurez atmosfera de festival care îmi face inima să bată mai repede, de parca aș  fi indrăgostită. Da, într-adevăr iubesc TIFF.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

TIFF Blog