TIFF 2013 TIFF PE BLOGURI

Un vis pentru TIFF. ANDREI ARONEȚ

Nimic nu se compară cu străzile din centrul Clujului în perioada TIFF. Îmi place la nebunie Clujul vechi, iar TIFF-ul îl animă ca niciun alt eveniment; se vorbesc toate limbile pământului, e plin de oameni cu Aperitiff-ul în mână și graba zilnică (da, chiar și ardelenii se mai grăbesc!) e înlocuită de graba de a prinde următorul film sau încă un concert.

Anul ăsta, TIFF-ul a zburat şi mai repede ca de obicei pe lângă mine: am decolat în forță cu „Amanții pasageri” (Pedro Almodovar meets Sasha Baron Cohen), dar au trecut alte două zile până să pot intra iar într-o sală de cinema. I-am descoperit cu entuziasm pe cei de la DakhaBrakha, întâi pe postura de coloană sonoră la „Earth”, apoi în preascurtul concert de la Casa TIFF (i-aș asculta trei ore fără probleme), i-am ascultat pe Byron cântând cu Luiza Zan, am ajuns la mai multe filme ca la ultimele două ediţii în total, dar nu am putut trece peste nedumerirea cu care mă uitam în program: ziua 5? ziua 6? Când au putut trece celelalte?

Dacă festivalul are vreo caracteristică, e viteza. Își turează motoarele de la începutul anului - când încep să apară informații - și pe când se întinde covorul roşu, ecusoanele pe care scrie „STAFF” sunt zărite doar alergând de zor, încercând să-și prindă posesorii din urmă. Casa TIFF e un loc ideal de observație pentru a simți, stând relaxat pe terasă, pulsul festivalului - ajunge să priviți fuga între birouri și oamenii care încearcă să vorbească la două mobile deodată.

A venit weekendul şi vreau să recuperez dimineţile în care am fost la serviciu. Vreau să mă pierd prin săli de cinema, descoperind filme de care altfel n-aș fi auzit niciodată. Dacă am vreun vis pentru TIFF, e să reușesc ceea ce-mi propun de prin 2005: să-mi iau concediu în timpul festivalului. Să stau de dimineață până seara în mijlocul acțiunii, cu pauză de filme pe terasa Casei TIFF. Din insula mea de relaxare din mijlocul unei nebunii organizate, din postura privilegiată a unui spectator de festival, aș avea o confirmare autentică a unui lucru pe care îl simt de mult: TIFF e una din sursele de oxigen de care orașul are nevoie pentru a crește în minte și spirit, iar declarațiile de la festivitatea de deschidere din 2013 mă fac să mă gândesc și la sistemul imunitar - mai avem nevoie de antidot pentru indiferență, uneori. De fapt, TIFF-ul, primul dintre marile evenimente ale orașului, mi s-a arătat anul acesta într-un mod simplu: la fel de important pentru Cluj ca inima unui om.

ANDREI ARONEȚ, blogger oficial TIFF 2013.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

TIFF Blog