TIFF 2015 TIFF PE BLOGURI

TTL-urile cu intrare liberă de la TIFF

Vineri, 5 iunie, programul masterclass-urilor începe de la ora 10:00, cu un invitat în cadrul secțiunii speciale Norwave, focusul dedicat cinematografiei norvegiene la TIFF 2015. Eirik Svensson, tânăr regizor ale cărui prime două lungmetraje – Cineva ca tine / Must Have Been Love (2013) și O noapte în Oslo / One Night in Oslo (2014) – fac parte din programul festivalului de anul acesta, este prezent la TIFF cu sprijinul Norwegian Film Institute.

De la ora 12:00, regizorul Mircea Daneliuc vine la TIFF pentru o rară întâlnire cu publicul, moderată de Tudor Giurgiu. Masterclass-ul face parte din retrospectiva dedicată cineastului, care mai cuprinde 11 lungmetraje, un scurtmetraj și o expoziție.

Cineastul american Timothy Wheeler, nominalizat la Premiile Emmy, închide seria discuțiilor, începând cu ora 17:00, tot vineri, pe 5 iunie, sub titlul Chasing Dreams. Masterclass-ul este prezentat cu sprijinul American Film Showcase și va fi moderat de producătoarea și regizoarea Oana Giurgiu. Wheeler participă în cadrul festivalului cu noul său documentar despre legendara înotătoare Diana Nyad, deținătoare a unui record mondial – The Other Shore.

Transilvania Talent Lab este organizat de Festivalul Internațional de Film Transilvania în parteneriat cu Asociația Culturală Control N și este inclus în secțiunea de Industrie a TIFF-ului.

Mai multe în articolul Cristinei Beligar de la Transilvania Reporter . Mulţumim frumos! 😉

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Christine-Marie Turcu