TIFF ÎNTREABĂ

TIFF întreabă, echipa răspunde: Mihai Chirilov

Directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov a definit de la bun început direcția pe care TIFF continuă să o aibă deja de 16 ediții. Selecția sa anuală de filme a devenit un adevărat brand. Deși are grijă de întregul program al festivalului, secțiunile sale speciale sunt printre cele mai căutate. Anul acesta, pe piedestal urcă o serie de comedii romantice, Alt.Rom.Com, ce vor plimba publicul printr-un carusel emoțional. Curioși din fire, i-am adresat câteva întrebări și n-am putut să nu-l rugăm să ne facă și câteva recomandări pe gustul lui din programul festivalului.

Dacă nu ai auzit încă de Mihai Chirilov, e timpul să o faci.
Și uite un pont, la final afli recomandările sale pentru 2-11 iunie.

Știm, n-ai timp, dar ia-ți câteva secunde și scrie-ne, într-o frază (deși preferăm în versuri), ce faci tu la TIFF.
Mănânc când pot, beau cât pot, dorm cum pot și lucrez până nu mai pot.

Mai ții minte prima ta sarcină la TIFF?
Să trimit prima scrisoare de invitație unui film – dar nu mai țin minte care a fost ăla.

Trei ritualuri de TIFF.
Să mă bălăcesc în piscina de la Belvedere. Să văd (sau revăd) cel puțin un film în Piața Unirii. Să mănânc, cel puțin o dată, la Vărzărie.

Ce obiceiuri zilnice elimini din viața ta pe perioada TIFF-ului?
Cafeaua turcească de dimineață și udatul florilor de pe balcon.

Trei lucruri pe care le are Clujul și doar el în timpul festivalului?
Peste 200 de filme în 10 zile. Petrecerea HBO. Cristi Puiu.

Un regizor pe care l-ai descoperit aici.
Chilianul Sebastian Lelio, în 2007.

Când ai ajuns cel mai tâziu acasă după o zi de festival?
La 10 dimineață, după petrecerea de închidere. Nu mai țin minte anul, dar știu că eram cu Porumboiu.

Care e primul lucru pe care îl faci după ce se termină TIFF?
Merg la mare.

O întâmplare de la TIFF pe care o răs-povestești?
Criza Vanessei Redgrave.

Viu sau nu, cu ce actor ai vrea să bei cafeaua și pe care terasă din Cluj - one time and one time only?  
Jude Law.

Ce întrebare ai tu, pentru tine, la care încă nu ai primit răspuns?
Când o să te saturi de filme?

Pentru ce l-ai suna pe Relu din Umbre?
Să bage spaima în restaurantele din Cluj care închid bucătăria o dată cu găinile.

Fălci, Alien sau King Kong?
Alien.

Ce bine e să fii…. Completează primele două versuri. (nu trișa, pe Alain Delon îl avem deja)
… pe terasa de la Da Pino cu un pahar de prosecco în mână.

N-am fi putut dormi dacă săream peste recomandările tale. Așadar, spune-ne câteva filme din program care te-au câștigat la #TIFF2017. 

👉 Immortality (secțiunea No Limit) - un plan-secvență de două ore și jumătate, fără tăieturi mascate de montaj, filmat într-un tren și cu final neașteptat. Dăcă nu ești atent la cele mai mici detalii, ți-o trage.
👉 Small Town Criminals (tot secțiunea No Limit) - comedia neagră cea mai dementă, mai exagerată și mai incorectă politic din festival. Noroc cu filmele că încă mai au azi libertate de expresie.
👉All These Sleepless Nights (secțiunea Whats Up, Doc?) - documentar deghizat în ficțiune, teribil de sexy și năucitor în aparenta lui frivolitate. De regulă, nu tânjesc după anii adolescenței, dar filmul ăsta m-a făcut praf.

 

Mulțumim, Mihai, pentru răspunsuri. Acum înapoi la treabă.

Credit foto: Laszlo Raduly / life.ro

1 Comentariu

  • Totul frumos , special , dar si - a pus cineva intrebarea " Cine sunt oamenii aceia care fac totul sa vedem imaginea " cineva imprima imaginea , cineva o prelucreaza , iar cineva ne-o arat . Am avut ocazia sa- l cunosc pe Cezar si imi cer scuze ca nu stiu cum il mai cheama am cautat in lista echipei si nu este trecut , vroiam sa-i multumesc ca a facut posibil ca unul din primele mele roluri sa fie vazut de foarte multa lume .

Scrie un Comentariu

Despre Autor

TIFF Blog