TIFF 2017

Ziua maghiară la TIFF

Ziua maghiară este deja o tradiție pentru TIFF, iar anul acesta programul include 2 filme deja apreciate de public și concertul celor de la Moonfellas unde intrarea este liberă.

Exod de suflete va fi difuzat mâine la ora 18:00, la Cinema Florin Piersic. Filmul în regia lui Csaba Bereczki are în prim-plan 5 muzicieni care încearcă să-și descopere originile prin intermediul muzicii klezmer. Ei pornesc din America de Nord în ceea ce s-ar putea numi exod invers, trecând prin New York și principalele capitale europene, ajungând la final în Republica Moldova. Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar în cadrul Hungary Film Awards 2017.

Despre trup și suflet, filmul regizat de Ildiko Enyedi a câștigat Ursul de aur în 2017 la Berlin. Producția care va putea fi urmărită mâine de la ora 20:00 tot la Cinema Florin Piersic are o poveste complexă, despre 2 oameni introvertiți care sunt uniți de coincidențe stranii. El este directorul unui abator, iar viața lui se schimbă când o cunoaște pe Maria, noul inspector al calității. Drăguță și politicoasă, dar puțin prea exigentă în evaluarea cărnii, ea este supusă unor interviuri de evaluare. Nimeni nu se aștepta ca în timpul acestor evaluări să descopere că cei doi au vise recurente identice. Vă invităm să descoperim împreună semnificația acestor vise și coincidențe bizare. Filmul va intra în cinematografele din România în 30 iunie.

Ziua se încheie cu concertul celor de la Moonfellas, trupa indie-folk din Târgu Mureș, în curtea Muzeului de Artă, mâine, de la ora 21:30. Anul acesta ei și-au lansat primul single, Dead Birds' Garden și sunt gata să încânte publicul cu propriile compoziții, dar și cu cover-uri.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Teodora Siboiu