TIFF 2017

Spectator de TIFF – între agonie și extaz

Prietenii noștri scriu frumos, așa că uneori îi rugăm să ne povestească din experiența lor și să lase aici câteva rânduri ca să nu rămână toate poveștile între doi-trei oameni. Când vine vorba de experiențele spectatorilor TIFF, Oltea Zambori adună informații de șapte ani încoace și ne-a spus și nouă câteva secrete.

Un lucru la TIFF e sigur: nu ai cum să nu te frustrezi că nu poți fi în mai multe locuri în același timp. Un film de competiție se termină cu jumătate de oră după ce începe TIFF Lounge, parc-ar merge un concert, dar ce te faci că exact atunci începe un film de artă pe care nu l-ai văzut niciodată pe un ecran mare. Oricum ar fi, frustrările spectatorului de TIFF sunt multe, mari și late.

Ediția 2017 e a șaptea consecutivă pentru mine și pot spune că am gândit un sistem pe care tot încerc să-l pun în aplicare. În teorie, sistemul ar putea funcționa. În practică, sunt de nenumărate ori deturnată de la planul inițial și aproape niciodată nu-mi pare rău că n-am respectat programul ales cu minuțiozitate. Sistemul se desfășoară cam așa: ajung la Casa TIFF, iau programul în fața ochilor și încep să citesc și să bifez. Urmăresc filmele din competiție și, negreșit, premierele filmelor românești. Ba chiar sunt vreo două ediții la rând la care am văzut doar filme românești, la Timișoara ajung prea puține dintre ele în timpul anului.

Ce fac când merg la TIFF, cum ajung să simt/văd/trăiesc cât mai mult din oferta festivalului? Adevărul e că sunt privilegiată, în atâtea ediții am reușit să cunosc oameni la care merg țintit să întreb ce-ar trebui să fac. Apoi, ceea ce nu ratez niciodată, sunt întâlnirile de la TIFF Lounge, în care artiștii vin să se întâlnească cu publicul, iar atmosfera îndeamnă la spus povești și depănat amintiri, exact ca la o întâlnire cu prietenii. Sunt întotdeauna curioasă de istorisirile de după cortină, iar lumea filmului are un farmec de netăgăduit.

TIFF-ul ăsta e loc de peregrinaj. Pentru mine, cel puțin. De când l-am descoperit, parcă nici nu-mi începe vara fără măcar câteva zile de închinat la sfintele filme. Sau la sfintele cine-concerte, doar aici am ascultat prima oară o coloană sonoră interpretată live. La fel de adevărat e că uneori mă simt frustrată că nu pot fi în cel puțin două locuri în același timp, dar și la TIFF e ca-n viață: nu le poți avea pe toate deodată, iar de la agonie la extaz (și invers) nu e decât un pas.

Revenind la sistemul meu de vizionări și simțiri, acesta există sub o altă formă: să nu ratez nimic din ceea ce aș putea vedea nou. Fie că e vorba de filme, discuții sau concert al vreunui artist de care n-am auzit în viața mea. Relația mea cu TIFF, după șapte ani, e una în care eu tot descopăr și descopăr și plec de la fiecare ediție cu bucuria a ceea ce mi-a fost dat să trăiesc și cu anticiparea a ceea ce va să vie.

Hai la TIFF cu inima deschisă, are să fie o experiență de pus în sertarul cu amintiri de prețuit pentru o viață.

Foto cover: Flavius Neamciuc

Scrie un Comentariu

Despre Autor

TIFF