POVESTI DIN CASA TIFF 2012

TIFF vă spune un secret: CLUJUL tre să fie CET!

În urmă cu 10 ani, dacă mi-ar fi spus cineva că în Cluj tinerii vor avea o mulțime de lucruri de făcut - în afară de mersul la teatru și în câteva cluburi, m-aș fi distrat copios. După 10 ani de TIFF și vizite regulate la Cluj, am descoperit un nou oraș, colorat, viu, dinamic, glam, fain, un loc în care oricine se simte bine, iar tinerii au parte de cultură și de distracție pe măsură.

Așa de face că anul acesta Grupul PONT, susținut de Primăria Cluj-Napoca și de peste 30 de ONG-uri locale de tineret, a înscris Clujul în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului, în 2015.
Clujul concurează cu orașele Katowice (Polonia), La Laguna (Spania), Ivanovo și Perm (Rusia), Varna (Bulgaria), Vilnius (Lituania), Ganja (Azerbaijan) și Lecce (Italia).
Titlul de „Capitala Europeană a Tineretului” (CET) se acordă unui oraș european care, pe perioada unui întreg an, va realiza activități culturale, sociale, politice și economice destinate în special tinerilor. Programul urmărește dezvoltarea cooperării între tineri europeni de naționalități diverse, iar efectele CET nu se limitează la un an, ci vizează dezvoltarea pe termen lung.


Proiectul reprezintă o inițiativă a Forumului European de Tineret, iar în 2009 a fost aleasă prima capitală – Rotterdam, Olanda.
I-au urmat Torino, Italia (2010) și Antwerp, Belgia (2011). Anul acesta, Capitala Europeană a Tineretului este Braga (Portugalia), pentru 2013 a fost desemnat Maribor (Slovenia), iar pentru 2014 Thessaloniki (Grecia)
.

Echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a intrat în grupul susținătorilor acestui proiect și își dorește ca orașul de pe Someș să devină Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Sperăm ca pe 4 iulie Clujul să fie pe lista scurta a finaliștilor, și să avem parte de o mulțime de evenimente extraordinare care să arate tuturor că orașul merită această distincție. Nu de alta, dar TIFFul a crescut datorită tinerilor și are mare încredere în ei!

Potrivit prezentării oficiale a proiectului, atuurile Clujului în această competiție sunt: componenta universitară puternică a orașului (cea mai mare universitate din țară, „Babeș-Bolyai”, este la Cluj), instituțiile culturale de calibru (operele și teatrele, filarmonica, Academia de Muzică și Universitatea de Artă și Design) și dezvoltarea economică (cea mai mare bancă comercială deținută de români, Banca Transilvania, își are sediul aici). Activitățile culturale, competițiile și festivalurile precum TIFF dau greutate candidaturii, facând din Cluj un oraș unde tinerii nu se pot plictisi niciodată.

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul cluj2015.ro și dați un Like paginii de Facebook Cluj2015.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco