POVESTI DIN CASA TIFF 2013 TIFF 2014

TIFF cu mulţi actori la cadru. ANDREEA BUZA

tiff7Pe fundalul anunţurilor vocale ale vânzătorilor ambulanţi de tamales şi al acordurilor Lady Gaga ce urcau din strada Condesa, numero doscientos treinta y dos până in apartamentul nostru din D.F. Mexico City, la un ocean distanţă se întindea covorul roşu pentru Gala TIFF. Era 2010, iar eu îngroşam cu râvnă cuvintele “TIFF” pe ultima pagină din agendă în bucket list-ul de proiecte. Privind retrospectiv, acela e precis momentul în care a început experienţa mea la TIFF. Nu ploua.

Nu-mi imaginam, însă, atunci că la 10701.262 km şi 995 de zile distanţă voi îngenunchea în Teatrul Naţional din Cluj în seara Galei de Închidere a unuia dintre cele 4 mari festivaluri de film din Europa. Asta pentru că laptopul de unde practicam prima mea experienţă de live blogging era cuplat la panoul din perete, situat pe culoarul ce dă în sala de spectacol. Spaţiul strâmt ne obligă la o postură de smerenie, avem loc cât să încapă un scăunel-suport pentru laptop (nu şi pentru mouse), noi 4 fetele de a blog şi Ştefan, copilul cel mai dulce al festivalului, prins într-o cursă ce implica ocolul în jurul nostru. Şi atunci, acolo mi-a fugit prin minte ideea că un colţ de rai ar putea arăta şi aşa.

Şi mă repet: V-aţi întrebat vreodată ce gust şi ce intensitate ar avea un astfel de moment, trăit la intersecţia dintre culise şi scenă, dintre doamna de la costume, Tudor Giurgiu şi Andi Moisescu? V-aţi putea imagina că are gust de “măr oprit”, căci un asemenea rol de “tester de lumi paralele” să-i zicem nu e ceva tocmai obişnuit. Dar vă spun un secret… are gust de năucire (de la năucitor).

941654_10151966656983747_315313429_n10 zile m-am învărtit cu scop printre oameni din breasla cinematografiei. Voiam să simt şi să respir lumea asta într-o mie de feluri.  Şi să o cuprind în câteva cuvinte, demne de aşezat pe blog. Alături de echipa Blog TIFF, am urcat promo-uri şi review-uri pentru filme, reportaje, interviuri şi consemnări. Paşii m-au purtat de la un cinema la altul, de la Odeon la CCS (unde m-a cucerit expoziţia Clujul Meu, Clujul Tau), de la Florin Piersic la Institutul Francez, cu ocol pe la TIFF Lounge (pentru întâlnirile cu personalităţi din  lumea cinematografiei precum regizorii scurtmetrajelor intrate la ZFR, regizorii r.Nae Caranfil, r. Cristi Puiu, criticul Valerian Sava, regizorul Lucian Georgescu care şi-a lansat DVDul filmului, Tatăl Fantomă şi regizorul Gabriel Achim care a lansat DVD-ul filmului Visul lui Adalbert, actriţa Cristina Flutur (După Dealuri). Apoi m-am perindat pe la Hansen Lounge (pentru întrevederea cu producătorii ;i protagonistii spumoasei comedii Love Building Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol şi r. Iulia Rugină) şi pe la Casa TIFF (la suc şi la cine-concertul cu acompaniament muzical live Bagdad Fantaisie). Iar gândul m-a purtat repetat către fraza din opera lui Shakespeare „All the world's a stage, and all the men and women merely players”...

Căci ajungi acasă val-vârtej într-o zi oarecare de TIFF, îţi dai jos ecusonul, pantofii cu toc, inelele..., ceasul care arată 3:15 a.m. 3:15?!? God!! Te aşezi să scrii consemnarea de la TIFF Lounge în timp ce îţi iei cina de care n-a mai fost timp azi, adică ieri. Dar creierul îţi dă “access denied” s-au pe româneşte zis “Ioane s-a dus”, aşa cum îţi comunica şi laptopul invadat de troieni în miercurea de TIFF, când aveai de livrat un post în maxim 2 ore... şi la fel ca-n film, în scriere VREI să surprinzi inefabilul, iar presiunea timpului ajută şi nu prea. Şi te opreşti. Îţi dai seamna că de câteva zile ţi se întâmplă ceva inefabil... ca un film.

prima-zi-de-tiff-echipa-de-blog-tiff-034-4

...a început printre 1600 de oameni, odată cu Gala de deschidere a celei de-a 12-a ediţii a TIFFului. Distanţele dintre cinema-uri s-au umplut de actori contemporani şi de aperiTIFFuri purtate la subraţ, de gândurile tale lungi şi de trecători anonimi, care fără să ştie au primit un rol în filmul ce se joacă live sub ochii celor ce ştiu să vadă cu încetinitorul. 3 zile mai târziu 2 ochiiâ verzi-culoarea marii te-au urmărit de la Cinema Arta la Victoria şi s-au aşezat în scaunul de langă tine. Păreau să vrea un rol în filmul tău. Marţi te-ai perindat la două evenimente între care ai strecurat şi interviul nr. 4 + test nr. 4 pentru ceea ce poţi numi de-acum noul tău job, ai scris 3 posturi, ai dat reply la email-urile urgente şi ai fugit la cina săptămânală cu fetele (se cere echilibru). TIFF înseamnă să-ţi dozezi bine efortul, să muţi focusul de la preferinţe la priorităţi, să gândeşti în soluţii şi să te minunezi că te străbate viaţa cu atâta adrenalină.

Aşa e cu experinţele mari - sunt făcute din astfel de secvenţe mici puse cap la cap.

rrr

Pe final te aduni la Casa TIFF, La Pietre, cu Anca Maco (coordonatorul Blog TIFF) şi ai sentimentul că te afli la o şedinţă de coaching, sau mai degrabă de mentoring. Maco te cucereşte repede. Are aşteptări mari (probabil pe măsura potenţialului ce-l intuieşte în oamenii cu care alege să lucreze), timbru radiofonic şi un spirit haios. Ţi-e drag de ea că îşi face timp să îţi spună gânduri despre tine, îngrozitor de sincer, într-un fel în care numai oamenii care ajung să se respecte au voie să fie sinceri unii cu alţii.

Tu nu mai simţi nevoia să spui multe cuvinte, dar îţi fluturi în aer salutul, gândindu-te că va înţelege, că ei toţi vor înţelege, ca gestul tău nu însemnă doar "Pa", ci şi "Mersi" că te-au lăsat cu întrebări, cu gânduri noi, cu provocări pe care să le îngroşi cu râvnă în bucket list-ul personal.

Şi pleci sa te umpli de alte secvenţe mici.

ANDREEA BUZA, Voluntar BLOG TIFF.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Voluntari