POVESTI DIN CASA TIFF 2014

TIFF 2014: SFÎRȘITUL

Scris de Maco

Am privirea unui cîine bătut, mintea chisăliță și sunt țîfnos ca un copil răzgîiat care n-a mai căpătat o a treia înghețată. Întotdeauna e așa în ultima zi a TIFF-ului: anul acesta, în cea de-a doua duminică a festivalului mai și plouă ca la-nceput (simetria, pe care o caut cu osîrdie în orice film, își bate joc de mine). E în pericol închiderea oficială - Boyhood, al lui Richard Linklater, în Piața Unirii. Proiecția începe în scurtă vreme și filmul n-are cum să mai prindă clasamentul personal al experiențelor pe care le-am avut anul acesta la Cluj. Dar cred că ar trebui văzut oricum, măcar pentru efortul omului – a filmat cu intermitențe, vreme de 12 ani, trecerea unui băiat de la copilărie la prima tinerețe.

N-am inclus în top 10 Faust-ul lui Friedrich Wilhelm Murnau, proiectat în Biserica Evanghelică Luterană, cu acompaniament live la orga instituției. E nedrept față de oricare alt film din program să-l pui alături de minunăția expresionistă din 1926. Faust, așa cum am apucat să-l văd la Cluj, mi-a cimentat convingerea că cinema-ul s-a tot dus de-a berbeleacul din momentul în care oamenii au început să vorbească în filme. Și m-a readus în pielea unui copilandru zgomotos și agitat căruia puține lucruri îi închideau gura mai repede decît cîteva umbre mișcîndu-se pe-o pînză. Remarcabil curajul Bisericii Luterane, care a acceptat să găzduiască proiecția unui film realizat de un artist homosexual cu puternice opțiuni de stînga, film în care (între altele) cineva dă foc unei Biblii.

Cît despre clasamentul de mai jos, el nu e decît suma preferințelor mele – nu pretind vreo secundă că acestea au fost cele mai bune filme din selecție. Nu m-au atins nicidecum lung-metraje care i-au înnebunit pe alții (Ida sau Viktoria), ceea ce nu înseamnă că ele nu merită să fie văzute. Am ratat, din păcate, Praf, al lui Serghei Loban, și Nevasta polițistului (Philip Groning): oameni în care am toată încrederea îmi spun că am greșit fundamental. Și n-am apucat să văd nici cîștigătorul trofeului, Stockholm. Promit că voi recupera.

Top 10 

1. Kreutzweg (Patimile Mariei), Dietrich Brüggemann – pe cît de simplu, pe atît de tulburător. O copilă crescută într-o familie ultracatolică își asumă păcate pe care nu le are și vini care nu există. Cîte o scenă pentru fiecare dintre etapele Drumului Crucii și cîte un puseu de tensiune la fiecare dintre ele. Mai echilibrat și mai domol decît v-ați putea închipui, dată fiind tema. Obligatoriu.

2. 28 1/2, Anton Gonopolski – premieră mondială la Cluj, din cîte înțeleg. O satiră delirantă despre Rusia contemporană, despre felul în care își peticește prezentul și își proiectează viitorul. Film cîntat în proporție de vreo 50%, turnat într-un ritm frenetic, absurd cu spume, amuzant peste poate și de-a dreptul seducător. Exact ca Mama Rusie.

3. Înainte de sfîrșitul nopții/Diavolul nu doarme niciodată/Boxerul și moartea -OK, am trișat puțin (sunt trei filme), dar am motive: Peter Solan este un regizor slovac despre care habar n-aveam. Înainte de sfîrșitul nopții este un film perfect despre viața într-o dictatură, cu un umor nestăpînit și de o suspectă actualitate. Faceți rost de el (și de celelalte), indiferent de mijloace.

4. Moebius, Kim Ki Duk – cînd mama însăși taie penisul copilului, trebuie că ăla micu’ a fost peste măsură de rău. Nu tocmai: sud-coreeanul livrează cea mai improbabilă comedie de moravuri recentă. Nu mai puțin de trei membre își părăsesc purtătorii. Un film foarte greu de, hm!, înghițit, dar care îți răsplătește înzecit răbdarea. Doar pentru cei antrenați, totuși.

5. Peștele și pisica, Shahram Mokri - favoritul meu din competiția de anul acesta. Un plan-secvență de 134 de minute care suspendă toate regulile acceptate ale narațiunii cinematografice, un thriller de-adevăratelea și (în mintea mea) o foarte subtilă critică la adresa puterii politice din Iran. Solicitant și entuziasmant.

6. A touch of sin, Zhangke Jia – o critică nu tocmai subtilă la adresa altei puteri politice, cea din Beijing. Crud, direct și fără farafastîcuri. Hibridul capitalisto-comunist care e China contemporană se dovedește letal de-a dreptul și nimeni nu pare să aibă cum să scape. Poate prea lung, dar impecabil în ceea ce privește compoziția cadrelor – cîteva sunt imposibil de uitat.

7. La Vénus à la fourrure, Roman Polanski – film de maturitate al unui maestru și cel mai bun Polanski recent. Omul nu face un pas greșit în adaptarea unei foarte apreciate piese de teatru. Tocmai de aceea, mulți cinefili puri și duri o să strîmbe din nas și-o să spună că, de fapt, avem de-a face cu teatru filmat. Așa, și? Mathieu Amalric se autodepășește, Emmanuelle Seigner seduce tot.

8. Tom à la ferme, Xavier Dolan - thriller gay așa cum l-ar fi filmat Hitchcock (depășit, din acest punct de vedere, doar de L’inconnu du lac, pe care apucasem însă să-l văd). Dolan iese, după știrea mea, pentru prima dată din Quebec și transformă promisiunile trecute în certitudine. Scenă-cheie: un tango bărbătesc în șură, la intersecția dintre camp,thriller și demență pură.

9. Despre oameni și cai, Benedikt Erlingsson: ce promite, aia oferă. Cinci sau șase momente din viața unei mici comunități aproape izolate, undeva unde-a înțărcat mutu’ iapa. O bizară combinație de Monty Python, dacă în “Holy Grail” caii ar fi fost de-adevăratelea, și Le Quattro Volte (un film italienesc văzut tot la TIFF, în care un cîine și-un miel fac aproape toată treaba).

10. Black Coal, Thin Ice, Yi’nan Diao - chinezul Yi’nan Diao stabilește regulile din primul cadru (atmosferă sumbră, priviri furișe, ton de narator omniscient) și nu-ți mai dă drumul. Un neo-noir după toate regulile genului, impecabil vizualmente, și o galerie de personaje secundare ale căror intenții mai degrabă le ghicești decît să le afli vreodată în clar. Odată intrat, nici că mai poți ieși din film.

 ***

CITESTE MAI DEPARTE PE TIFF.EUROPAFM.RO.

1 Comentariu

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco