LIVE POVESTI DIN CASA TIFF 2014

Russkaja la Casa TIFF – Delir total pe ska rusesc

Aseară am fost la concertul Russkaja de la Casa TIFF, însă, am făcut un mic ocol înainte și am trecut pe Casa Tranzit cu ocazia Gulash Party-ului. Din păcate, nu am apucat să prind StereoTrombone decât la soudcheck (și sunau excelent) așa că nu am stat foarte mult,și am lăsat invitații să mănânce și să se distreze fără mine pentru că mai aveam doua evenimente de bifat, toate într-un interval destul de scurt.

Russkaja m-au rupt în două (la figurat, desigur, că la propriu e cam greu). E unul din puținele concerte la care chiar am dansat (și eu nu dansez, așa e mersul meu). Trupa a comunicat incredibil de fain cu publicul, am fost chiar în față și m-am simțit excelent. Piesa care a deschis concertul se numea Energia și a dat tonul întregului concert. Am primit ska rusesc cu parți de metale, jazz și inclusiv muzică clasică, publicul era în delir și asculta cuminte la fiecare cerință pe care trupa o avea de la ei.

Ma speriasem inițial de faptul că pe la ora 9, când trebuia să înceapă concertul, Casa TIFF părea cam pustie, dar în 15 minute s-a umplut locul și hardcoreala s-a pornit. Atât de tare s-a dansat și sărit, încât la un moment dat aveam impresia că podeaua de lemn de pe terasă se va rupe și mă voi trezi culegându-mă de pe jos. Am avut parte de strigate către univers, un soi de circle pit mai domol în scopul „colectivizării” publicului și o tonă de glumițe despre mama Rusie date incredibil de subtil. Despre măiestria muzicienilor nici n-are rost să vorbesc, au sunat impecabil.

Puțin înainte de finalul concertului am avut parte și de excelentul cover după Avicii – Wake Me Up (care sună de 1458 de ori mai bine în varianta lor – piesa originală mi se pare un giga-meh plciticos și fără sens). Cred că ăsta intră cu siguranță în topul celor mai bune concerte pe care le-am văzut la TIFF vreodata și sper să-i mai prind vara asta pe la ceva festival prin Europa.
M-au binedispus incredibil de tare. Acestea fiind relatate, eu am fost Boris Elțin și, pe această cale doresc să vă urez tuturor un binemeritat до свидания и весело провести время.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Andrei Coste