POVESTI DIN CASA

My RetrospecTIFF ’15: Flavia

Scris de Flavia Dima

mai sus: IERTAREA LUI MANUEL, Tițian, 2016, ulei pe pânză

csf nai csf, am ajuns la încă un final de TIFF. Mă pun să scriu aceste rânduri în camera mea care arată de parcă ar fi explodat un butoi cu AperiTIFF-uri și cu flyere cu voturi pentru Premiul Publicului, mâncând niște sarmale pe care mi le-a oferit colega mea de apartament care a primit ieri pachet. Înainte de a reveni la cotidianul meu micuț-micuț, iată cele mai faine realizări de la acest TIFF. Lista mea completă cu articole de la această ediție o găsiți aici.

TOTALUL PROIECȚIILOR LA CARE AM AJUNS: 24. Nu știu cum am reușit. Mai slab ca în alți ani, dar am avut mai multe de făcut, I guess. Dar tot e foarte ok, luânnd în calcul restul chestiilor pe care le-am făcut.

Filmul ediției: Sieranevada. No contest.

Cea ma complexă (moralmente) dramă psihologică europeană: Statele Unite ale Iubirii, o un studiu de personaj al polonzului Wasilevski care vine din tradiția lui Kieslowski, cu o imagine impecabilă sub semnătura lui Oleg Mutu, despre ipostazele feminității.
Mențiune specială: Ereticul.

Filmul hiper ciudat de la mizeul nopții: Vampiri în Havana, un head trip complet de animație din anii 80 despre niște vampiri corporatiști care se bat în sfere de influență și nepotul nimfoman al lui Dracula. Și a mai fost unul cu niște brazilience sechestrate într-o casă de vacanță dar nu cred că e PG să descriu acțiunea.

Filmul românesc dinainte de 89: Faleze de nisip, al lui Dan Pița – cred că este până acum cel mai sincer și clar film cu tentă anticomunistă din perioada respectivă. O critică atât de acidă a păturii influente a societății (reflectată aici prin personajul doctorului Hristea, rol superb al lui Victor Rebengiuc) încât îmi vine să zic că Bacalaureat e o imitație modernă palidă. Nu mă miră faptul că d-na Carmen Galin a zis că l-au interzis la o săptămână după lansare.

tiff collage iulia

ca să mai rup din text, poza anuală cu my gurl Iulia, 2015 și 2016. singura diferență majoră e că acum suntem more or less blonde și mai frânte ca deobicei

Documentarul: Under the Sun, pe care voiam să îl văd demult și a fost ca un pumn în stomac. Seamănă cu The Act of Killing, așa ca reper formal, dar e în total altă zonă de sinistru complet.

Comedia: Operation Avalanche, unul din cele mai faine mockumentare văzute vreodată, un Spinal Tap spațial la care am râs de m-am cocoșat.

Cadrul cel mai suprarealist dintr-un film de ficțiuneDin Distraction, secvența cu BAKERS BAKERS.

Cadrul cel mai suprarealist dintr-un film documentar: Din Opt zile în spațiu, momentul când astronauții transmit din stațiunea spațială și pe perete tronează portetele lui Ceaușescu și Brejnev.

Scurt-metrajul: Proiecționistul, de Norber Fodor. Absolut fantastic, un mockumentar despre un ratat fundamental care vrea să fie DJ. Merge într-o zonă atât de mișto încât nu îți vine să crezi.

Filmul ratat: Mai degrabă, filmele. Al doilea an la rând cu niciun film din competiție văzut, niciunul de Sion Sono sau Sharunas Bartas, alături de Helmut BergerAloys, Chevalier, Shelley, Viața e o trompetă, Anomalisa, Afacerea Est, Scurtmetraje II, News from Home și documentarul despre Rodion G.A. Și sigur mai sunt altele.

Cine-concertul: Zone Libre Revisite 2001, concert excelent luat și în proprii săi parametri, dar mai ales mișto pentru că mi-a reamintit de elementele cheie din A Space Oddysey și pentru că mi-am îndeplinit visul adolescentin de-a vedea (măcar o parte din) Noir Desir, adică pe chitaristul Serge. Mențiune specială pentru Patimile Ioanei D’Arc pe care l-am văzut uitându-mă pe geamul bisericii.

Concertul fără cine: Garbanotas Bosistas, sau Tame Impala made in Vilnius. Super faini băieții.

Lounge-ul: Cristi Puiu, duh.

Excursia: Ziua Maghiară la Castelul din Gilău, unde ne-am îmbuibat cu gulaș și ne-am dus prin beznă să vizităm ruinele, apoi am filmat împreună cu prietenele mele cele mai bune Irina și Iulia filmul Gilău Witch Project. Sperăm să întrăm cu el la ZFR anul viitor.

Petrecerea: Closing Party. Da, recunosc – eu am fost aia care a încercat să se urce pe stâlp, mea culpa. Mulțumesc doamnelor de la țigări pentru prima mea data cu un Oculus Rift. Also niciodată nu mi s-a mai părut Cabral la fel de tare ca la acest party de când aveam opt ani și mă uitam la emisiunea lui cu bancuri. În toate sensurile.

The Black-out: Petrecerea Jameson, unde am venit deja complet mortex de la Gilău și mi-o amintesc extrem de amorf, în afară de ploaia aia năprasnică. Știu doar că toți cei cu care vorbeam râdeau de se spărgeau. Și cocktail-ul Ilegitim a fost nepermis de gustos.

Personalitatea românească cu care nu aș fi zis în viața vieții mele că o să am ocazia de-a vorbi, dar iată: Dumitru Prunariu, prins întâmplător la Casa TIFF și pe care a trebuit să îl abordez pentru că cine știe când o să mai ai vreodată șansa de a vorbi cu un om care a părăsit planeta la un moment dat – întrebarea fiind „Domnule Prunariu, cum se simte când ești efectiv acolo?”. Răspunsul: „Invincibil, pentru că ai reușit să ajungi acolo, dar și extrem de vulnerabil.”

Invitatul străin cunoscut întâmplător și cu care m-am împrietenit pe sistemul hai la mine-n țară: Baya Medhaffar, una din cele mai calde fete pe care le-am cunoscut în felul acesta.

Articolele de care sunt cea mai mândră, adică interviurile cu invitații: Cele cu Andrei Crețulescu,  Baya, Dorian Boguță și Gabriel Achim. Au fost și preluate de AperiTIFF, chestie care e așa, dream come true pentru orice om care scrie la acest festival.

Voluntarii ediției: Iulia, Răzvan, Manuel (pe care l-am mega certat la început dar apoi ne-am super împrietenit, vezi foto sus), Daniela, Misa și Nadja 🙂 și Edward, băiat bun la toate.

Ăia care m-au adoptat: Băieții de la Making Of. Fiecare din ei super băiat bun și le mulțumesc din nou pentru că m-au sucit în piruete imposibile și m-au aruncat prin aer la petrecerea de închidere.

13391996_1003845009652988_8099885273783668702_o

uite-i mă...

Suspecții de serviciu, adică gașca de la București: Andrei Șendrea, Georgiana Mușat, Cătălin Olaru, Irina Trocan și Oana Ghera - nelipsiți de la orice festival merg.

Suspecții de serviciu, divizia Cluj: Raluca Bugnar, Matei Truța, Aron, Ștefan, Isaac, Hedda, Claudia, Ioana & toată gașca FTT.

Finalul improbabil: Mergând duminică la 2 jumate noaptea spre casă cu Iulia si văzându-i pe Tudor Giugiu, Mihai Chirilov si pe Hordilă băgând o șaorma la Rosa și apoi luând tustrei un taxi.

Uau, acum îmi dau seama ce an a fost! Cred că a fost totuși cel mai mișto, deși zic asta mereu după fiecare ediție TIFF. Picanteriile le las totuși pentru discuțiile între prieteni, sau în amintirile celor care m-au prins în acțiune.

Ne vedem la anul!

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Flavia Dima