POVESTI DIN CASA

Ouă, dans pe apă şi muzică bună… just a regular TIFFday!

Sâmbătă, a doua zi de festival, ne-a pus pe un maraton de filme bune şi invitaţi de seamă. N-am mai prins ouă la alimentară, dar am prins altele la cinema Arta. Eggs,  filmul norvegian de debut în lungmetraj al invitatului şpecial al TIFFului, Bent Hamer, a fost creat în 1995, vintage cum am auzit în deschidere, şi tot în acelaşi an a ajuns la Cannes. Ne-a surprins pe mulţi prin repetarea câtorva cadre excelente şi prin replici savuroase între cei doi protagonişti şi ne-a testat... răbdarea şi atenţia. La finalul proiecţiei am aflat de fapt, că n-a fost o comedie, nu prea se fac în nord, şi că a pornit de la o idee de scurtmetraj, idee ce s-a extins într-un joc al melancoliei scandinave, "centura de vodkă a melancoliei" vorba unui jurnalist.  Ne-o explicat de unde şi până unde s-a ajuns la ouă, dintr-o amintire din copilărie, aceea de a culege ouăle păsărilor de prin copaci, luându-le în gură, mâinile fiind ocupate cu căţăratul biensur. La Q&A publicul a mai fost curios de câteva detalii legate de sunete şi protagonişti şi aşa am aflat că unuia dintre actori îi murise soţia exact la filmările Eggs, un paradox al coincidenţelor scenariului cu realitatea, peste care şi echipa şi el au trecut destul de greu...Un film pe care îl mai puteţi vedea la TIFF, pe 2 iunie, marţi, la ora 12.00, tot la Cinema Arta.

Văzând că proiecţia a decurs fain frumos, nimeni n-o dat cu  ouă, am fugit rapid la Cinema Piersic unde mă aştepta o magie de film, o superbă poveste despre o altă poveste, Lacul lebedelor, documentar JTI despre un spectacol sublim pus în scenă cu piscină, lac, apă, dans pe apă şi magie în mijlocul îngheţat al Oslo-ului 😉 Filmul a fost prezentat la început de Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului şi de reprezentanta JTI, amândoi vorbind emoționați de proiecţia la TIFF a acestui film. Ana Maria Lucaciu, una din reprezentantele superbe ale dansului contemporan, a însoţit această producţie ca asistent-coregraf al Swan Lake. O minune de film!

Un film excepţional despre un spectacol ce s-a jucat de 10 ori, şi tot de atâtea ori cu casa închisă şi care, supriză, la anul, în 2016, revine pe scena Teatrului Naţional din Oslo. A fost o feerie şi la nivel tehnic de filmare şi concept de documentar pentru dans contemporan. Todd Rives, regizorul, ne-a spus în română, cât de încântat o fost de nebunia coregrafului Alexander Ekman şi de Ana Maria Lucaciu, cea cu care a colaborat la aventura acestui superb documentar. Pe Rives şi Ana Maria Lucaciu îi leagă mai mult decât dansul şi proiectele artistice, între ei fiind şi o frumoasă poveste de suflet. A fost şi pentru ei o provocare de a filma şi a intra cu adevărat în această magie a dansului contemporan.

V-am tras câteva cadre undercover de la film, că era prea frumos şi-l recomand cu căldură la festival  şi dacă ajungeţi la anul la Oslo, e musai să vă rezervaţi bilete la Swan Lake-ul lui Ekman. E cu totul altă poveste iar genialitatea jocului cu apa şi dansul e... fără cuvinte! De-aş putea, după ce am văzut şi după ce i-am auzit pe cei doi povestind despre feeria şi joaca la propriu cu elemente de neopren, căşti de ciclişti, şmirgel pe tălpicii de dans pe scena plină de apă... i will definetly wana go to Oslo! Chiar şi numai pentru a vedea spectacolul.

După bucuria dansului n-a mai rămas decât să căutăm muzica. Şi am dat de ea într-o formă de vis la Casa TIFF, vorba ceea, "într-o cârciumioară la şosea", unde Adrian Naidin şi Ionuţ Micu au cântat pe sufletul publicului....

Aşa a fost o sâmbătă normală de TIFF la Cluj... #hailaTIFF 😉

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Christine-Marie Turcu