POVESTI DIN CASA TIFF 2016

Oana Vasiliu: „orașul chiar respiră TIFF!”

Scris de Maco

Multe lucruri le cerem jurnaliștilor, dar foarte rar e vorba de păreri sincere despre munca lor, despre felul în care se simt la evenimentele la care sunt acreditați și despre care scriu pentru anumite publicații sau ce-i interesează pe ei de fapt. Unul din jurnaliștii care urmăresc atent tot ce se întâmplă în cinematografia românească, luptându-se pentru materiale informate, cu ecou în afara țării, este Oana Vasiliu de la Business Review. Întâlnirea ei cu TIFF-ul a fost de bun augur, iar interesul pentru campania SALVAȚI MARELE ECRAN pe care-a documentat-o în 2014 i-a adus și două burse internaționale.  Se fac 5 ani de la prima ei întâlnire cu TIFF-ul, și dragostea rămâne...

Am descoperit TIFF-ul în august 2011, post-eveniment, și l-am descoperit printr-o lungă discuție cu doamna de la ghișeul gării CFR, care avea o cană TIFF, modelul acela cu dungile orizontale negre și roșii. Îmi amintesc și acum cât de surprinsă a fost când am întrebat-o „ce e ăla TIFF?”. „Vine multă lume, vin actorii de la televizor”, a fost o frază care mi-a rămas mult timp în cap și pe care am și folosit-o într-un articol despre TIFF, ediția din 2013, însă, publisher-ul meu mi-a scos-o din text, spunându-mi că este total irelevantă pentru publicul țintă al publicației la care lucram. Apoi, am descoperit TIFF-ul în 2012 prin comunicatele de presă. Lucram deja de câteva săptămâni la Business Review când am primit invitația de participare, însă, am ezitat – eram la început de drum jurnalistic într-ale culturii, iar numărul de filme, numele actorilor și regizorilor invitați mi se păreau atât de impresionante încât m-am simțit prea mică pentru ceva așa mare. Așadar, am trăit TIFF 2012 de la București, citind cu regret despre ce se întâmpla la Cluj. Însă, declanșatorul meu pentru „eu trebuie să merg la TIFF, măcar o dată în viață” a fost evenimentul special dedicat lui Mircea Cantor, despre care aflasem într-o deplasare la Paris. Am zis atunci că dacă un festival de film este atât de open-minded încât integrează și alte forme de artă, înseamnă că merită. Și încă cum merită, aș adăuga acum. TIFF-ul din 2013 m-a prins pe fugă la Cluj, într-un weekend, cu o răceală groaznică, o ureche înfundată și o tuse care nu se mai oprea. Chiar și așa, am văzut vreo trei sau patru filme unul după altul și m-a fascinat tipologia publicului. Se vorbea limba engleză cu atât de multe accente încât mă întrebam dacă ceea ce se întâmplă e real.

Anul de grație 2014, când practic n-am prea avut ministru al culturii, direcții, mai nimic. Am venit la TIFF special pentru a scrie despre Campania „Salvați Marele Ecran”. Aveam ceva informații despre subiect dintr-o discuție informală cu surse ministeriale, însă TIFF-ul mi-a pus ordine în gânduri și în scriitură. Materialul despre acest subiect este printre cele mai bune pe care le-am scris până acum și pentru care am primit două burse internationale. Materialul respectiv a fost punct de plecare pentru multe discuții cu străini despre România și despre ce (mai) înseamnă cultură când vorbim de film.

TIFF 2015 a fost ca o vacanță pentru că mă simțeam foarte comod cu tot ce se întâmpla acolo – cumva am reușit și am intrat în lumea celor care scriu despre cultură și atunci discuțiile și întâlnirile aveau sens. Și cel mai important lucru pentru mine, oamenii mă cunoșteau/ recunoșteau și povesteam mult mai detașat la interviul on the record.

Post TIFF se doarme bine, căci am senzația că fac o treabă bună și scriu bine. Apoi vine feedback-ul și se doarme și mai bine sau mai rău, după caz.

Ce te-a uimit și ce te-a bucurat de fiecare dată?

Entuziasmul echipei. Toată lumea este acolo și pentru tine, astfel încât să te facă să te simți bine, comod, important.

Ai vreun ritual de TIFFar - locuri de văzut, oameni de întâlnit, petreceri de bifat, așteptări?

Ritualul de TIFFar începe cu catalogul hard copy al festivalului și cu bifatul filmelor pe care intenționez să le văd. Apoi, cu verificarea listei de invitați – români, străini. Casa TIFF e locul ăla unde trebuie să mergi. Cred că pe majoritatea oamenilor din industrie i-am cunoscut pe terasa casei TIFF. Întotdeauna fac singură o plimbare prin centrul Clujului să mă bucur de oameni și de vibe-ul orașului. Descopăr în fiecare an și mai multe vitrine unde-i afișată bulina cu „susținător TIFF” și zâmbesc: orașul chiar respiră TIFF. Nu pot veni la Cluj fără să trec pe la Vărzărie și cam întotdeauna mă opresc și pe la Joben. Iar petrecerile… eu sunt de părere că omul sfințește locul, și așa sfințiți facem cele mai memorabile petreceri.

Ce crezi că are TIFFul special?

Publicul și oamenii care fac festivalul. Anul trecut am văzut un bătrânel cu nepotul de 7-8 ani care se oprise în fața unui cub unde era afișat programul festivalului și făcea notițe pe o hârtie de la loto. I-am oferit un exemplar cu programul TIFF și mi-a răspuns că preferă varianta scrisă de mână. Iar oamenii… nu știu cum sau cine îi selectează, dar toată echipa este frumoasă în sensul de armonie și eleganță, mai ales în exprimare și etichetă.

La ce-i bun TIFFul pentru tine? Dar pentru ceilalți - ce doză de TIFF ai recomanda și cui?

Mie TIFF-ul mi-a demonstrat că mi-am ales o meserie extraordinară și că fac bine ceea ce fac. Cât pentru ceilalți, le spun să vină pentru a vedea cum un oraș poate să se schimbe datorită unui produs cultural. Aș recomanda TIFF-ul în primul rând tinerilor adolescenți – țara duce lipsă de modele și poate ceva din TIFF – organizarea, filmele, petrecerile, îi inspiră. Apoi, bucureștenilor. Clujul e o altă lume care merită descoperită măcar o dată pe an. Și dacă e să fie în timpul TIFF-ului, și mai bine.

3 lucruri pe care le aștepți de la TIFFul de anul ăsta?

Aștept să văd în primul rând participanții și speakerii de la seminarul dedicat managementului unui cinematograf. Situația este critică și vreau să sper că Tudor Giurgiu și echipa lui au găsit măcar o mână de oameni din toată țara cărora să le pese și să înceapă să facă o schimbare. Apoi, filmele românești în premieră pentru că TIFF-ul mi se pare cel mai mișto loc de lansare. Și poate o super-poveste pe care să o scriu de la TIFF, care să facă înconjurul lumii.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco