POVESTI DIN CASA TIFF 2016

Mădălina Ghenea, cea mai fermecătoare apariție de la TIFF Lounge

Prezența fermecătoare a Mădălinei Ghenea la TIFF Lounge, în ultima zi de festival, a fost întâmpinată cu aplauze și felicitări. În fața unui public numeros și curios, Mădălina a răspuns cu naturalețe tuturor întrebărilor adresate, lăsând impresia că se bucură la rându-i că o putem cunoaște mai bine.

madalina ghenea lounge (3)

Actrița s-a declarat mândră să fie româncă, spunând că urmărește să promoveze țara, cu fiecare ocazie pe care o are. Plecată de acasă la 14 ani, Mădălina a declarat despre cariera sa în modeling că nu a fost ceea ce a urmărit sau și-a dorit ea în viață, visul ei fiind mereu acela de a deveni actriță. Întrebată despre întâlnirea cu Sophia Loren de la TIFF, Mădălina și-a mărturisit admirația față de aceasta, numind-o o adevărată zeiță și un artist complet. Despre Sophia, ea a mai spus că:

E sursa mea de inspirație, este exemplul meu.

madalina ghenea lounge (4)

Cuvinte de laudă a avut și despre regizorul Paolo Sorentino, spunând că, pentru ea, cel mai important pas în carieră de până acum este șansa pe care acesta i-a oferit-o (rolul de Miss Univers în filmul Youth).

Când mi s-a propus un film cu Sorentino am spus DA fără să citesc scenariul.

Mădălina a vorbit și despre interesul pentru rolurile în filmele de nișă, pe care le preferă în locul unor roluri în producții comerciale, dar care îi aduc câștiguri semnificative. Experimentând ambele situații și hotărându-se să evite roluri în proiecte comerciale, a ajuns la situația de a schimba mai mulți agenți.

madalina ghenea lounge (2)

Mădălina Ghenea s-a îndrăgostit de fiecare personaj pe care l-a jucat. Cel puțin așa ne-a mărturisit la TIFF LOUNGE. Chiar și în cazul unui rol mic, ea urmărește să îi construiască o poveste.
Momentan are în derulare un proiect cinematografic - Smitten! (r.  Barry Morrow), care încă nu a fost lansat în cinematografe. Sperăm să auzim mai multe despre proiecte el și s-o revedem la TIFF cu filme unul și unul.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Daniela Elena Dragan