POVESTI DIN CASA TIFF 2012

La TIFF aplauze pentru echipa toată/ Patru decenii de Nunta de Piatră

Producţia „Nunta de piatră”(1972), în regia lui Mircea Veroiu şi Dan Piţa, sărbătorește patru decenii la TIFF, ocazie cu care o parte a echipei s-a reunit ieri la Cinema Florin Piersic.

Abia am așteptat să ajung la proiecție. Nu știu cum a fost zilele anterioare la acest cinematograf, pentru că n-am apucat să ajung, însă, atâta lume n-am văzut în viața mea. Era o mare de oameni, abia ce se terminase Killing Time a lui Florn Piersic Jr., iar la ticketing erau cozi interminabile.  „Am văzut filmul Nunta de piatră pe internet, mi-a plăcut foarte mult și vreau să trăiesc experiența cinematografică”, spune Mădălina, o tânără care aștepta la rând. Mihai, un domn care deja avea bilet, susține că a venit pentru film, dar și să-l întâlnească pe actorul Mircea Diaconu.

Când să intru în sală, la mică distanță în stânga mea, îl zăresc pe Florin Piersic. Cuprinsă de emoție am reușit să schimb câteva cuvinte cu dumnealui  și să aflu cum se simte la TIFF. „Mă simt foarte bine aici. Ultimele ediții am fost profund legat de acest festival. Am fost premiat pentru întreaga carieră, iar anul trecut am premiat-o pe Jacqueline Bisset pentru contribuția la cinematografia mondială. Vreau să îi mulțumesc lui Tudor Giurgiu pentru atenția și dragostea lui în tot ce face”. Am mai aflat de la Florin Piersic că  plănuiește o călătorie în Israel - va pleca pe data de 13 în turneu cu piesa “Străini în noapte”, și off the record: va avea un rol în următorul film al regizorului Tudor Giurgiu.

La scurt timp și-au făcut apariția regizorul Dan Pița, actorul Dorel Vișan, scenaristul Iosif Demian, regizorul Tudor Giurgiu.
N-am crezut niciodată că voi fi copleșită de emoție să văd împreună nume atât de cunoscute ale cinematografiei românești.

Am salutat-o și pe Geanina Corondan, care tocmai ieşise de la pelicula Killing Time. „Mi-a plăcut foarte mult filmul, este cu totul o altă zonă de explorare, cu ficțiune multă și un pic de nebunie”.

Dintre toți, cel mai bine pare să se simtă regizorul Dan Pița. Cunoscutul cineast spune că aici, la TIFF, se simte formidabil, totul este extraordinar.

Filmul (alb-negru), este plin de nuanțe simbolistice, actorii joacă excepțional, dialogurile sunt haioase, cadrele te țin cu sufletul la gură, iar coloana sonoră compusă de Dorin Liviu Zaharia şi Dan Andrei Aldea te cucerește imediat.

La sfârșitul proiecției a venit momentul mult așteptat: în fața spectatorilor, după 40 de ani, au urcat pe scenă regizorul Dan Pița, actrița Ursula Woltz, directorul de imagine Iosif Demian, scenograful Helmut Stürmer și actorul Mircea Diaconu. Regizorul Dan Pița a mulțumit în primul rând scriitorului Ion Agârbiceanu, care l-a inspirat și încă îl înspiră cu fiecare nuvelă pe care o recitește, apoi a adresat gânduri bune tuturor celor de la TIFF care au făcut posibil acest eveniment.

Ursula Woltz, cu lacrimi în ochi, a mărturisit că este foarte fericită să-și revadă colegii după atația ani, iar filmul a copleșit-o. „Am și uitat cât de bun este filmul, undeva la limita dintre tragic și comic și nu îmi vine să cred cât de serioasă eram acolo în mireasă. Totul pare altfel după 40 de ani”. Scenograful Helmut Stürmer a recunoscut că are emoții de fiecare dată în fața spectatorilor, mai ales când revede filmele lui.

Mircea Diaconu a încheiat: „Au trebuit să treacă 40 de ani să vedem ce bun este filmul. Atâta timp cât va exista o poveste, filmul va rămâne etern. Să ne vedem și peste 40 de ani”.

În aplauzele publicului, întâlnirea s-a sfârşit, dar în timp ce mă îndreptam către ieșirea din sală, aplauzele și comentariile continuau: băi a fost chiar mișto, ce tare, sau de mult n-am vazut așa film bun. A fost o experiență cpecială. Afară aștepta o altă mare de oameni pentru filmul „Despre oameni și melci” , în regia lui Tudor Giurgiu, unde biletele s-au epuizat cu trei zile înainte... I-am predat ștafeta colegei mele Laura, și am venit repede să povestesc tuturor despre seara mea emoționantă.

Oana Ilea, VOLUNTAR TIFF BLOG

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Voluntari