POVESTI DIN CASA TIFF 2014

INTERVIU: Cristina Flutur – „Nu-mi judec niciodată personajele!”

Scris de TIFF Blog

cristina flutur

Anul acesta am reuşit să o revedem la Cluj pe actriţa Cristina Flutur, membră a juriului TIFF 2014. Mulţi dintre noi o ştim înainte de „După dealuri”, o admirăm și-i ţinem pumnii încă de pe vremea studenţiei şi ne-am bucurat că la 10 ani după terminarea facultăţii de Actorie, revine în Cluj cu un asemenea succes şi cu atât de frumoasă energie.
Îi mulțumim pentru prezenţă, inspiraţie, răbdare şi sinceritate.

Care a fost prima scenă de film sau teatru care te-a făcut să-ţi spui “gata de acum, vreau să devin actriță!”?

Pe cand eram studentă la Litere începusem sa merg din ce în ce mai des la Teatrul Național din Iaşi, convinsă de prietena mea cea mai bună din liceu. Am vazut tot felul de spectacole, de care îmi amintesc şi acum, până când, într-o bună zi, m-am gândit că aş vrea să dau la teatru. Nu mai ştiu dacă a existat o scenă anume care m-a făcut să iau decizia asta, dar îmi plăcea să merg să-i văd pe actori jucând şi îmi plăcea să mă uit la filme.

Cum a fost experiența de studiu la clasa domnului profesor Miklos Bacs ?
Intensă şi cu nenumărate întrebări şi căutări. Și avea Profu' un mod de a lucra, că totul avea perfectă logică şi devenea clar, indiferent cât de mult te încâlceai. Lucram mult, experimentam mult şi ţin minte că profesorii încercau din răsputeri să ne facă să depăşim zona de confort şi să nu mai fim aşa cuminţi. Să ne ieşim cumva din matcă. A fost o provocare care cred că ne-a prins bine.

Cât de mult îşi lasă amprenta artistică un maestru în arta şi stilul unui actor ?
Te influenţează profesorii atunci când eşti în facultate şi ei sunt pentru tine etalonul şi autoritatea supremă. Şi tot ceea ce îţi spun atârnă greu. Dar apoi te influenţează regizorii cu care lucrezi, deşi într-un alt fel. E tot timpul un schimb şi o colaborare, creezi împreună cu ei. Și e un flux de la unul la celalalt.

 Şi cât din teatru regăseşti la nivelul stilului tău în producțiile de film în care eşti implicată?
Nu analizez cât din ce fac în film vine din teatru. Știu că ambele au nevoie de modalităţi de expresie diferite, dar scopul e acelaşi: să găseşti emoţia şi gândul autentice. Iar dacă ceva din teatru te ajută să faci asta în film, cu atât mai bine. Se pot ajuta reciproc, fără să-şi încalce teritoriul.

Cât de greu e să fii actor în Romania? Crezi că e mereu necesară aşa-zisa « prostituţie » artistică semnalată de mulți artiști - cu proiecte de reclame, telenovele, pentru a ajunge recunoscut, vizibil şi apreciat de public şi de alţi producători ?
Uneori se întamplă să nu vină nici un proiect interesant şi totuşi trebuie să trăieşti din ceva. Și atunci găseşti soluţii care să te scoată din impas. Iar daca cineva alege reclame şi telenovele, are tot dreptul. Fiecare e liber să lucreze la ce vrea, la urma urmei.

Se poate descurca un actor singur în industria noastră sau eşti de părere că existenţa managerilor şi a impresarilor e cea mai bună soluţie de a răzbate rândurile?

Te incanta probabil sumele vehiculate de care tot auzi in jurul tau. Intr-adevar poti castiga bani foarte usor. Dar a fi model la studio videochat din Bucuresti necesita determinare si constanta din partea ta. In caz contrar faci degeaba videochat si pierzi timpul tau si al studioului.

Se pare că există şi la noi impresari, dar deocamdată suntem mai la început în zona asta. Oricum, dacă nu ai un impresar aici, trebuie să te descurci singur. Pentru a juca în afara însă, ai mare nevoie de un agent care să te ajute să găseşti proiecte, să te propună pentru un rol şi să mergi la castinguri.

Întrebare-tabu dar totuşi dorim să aflăm şi părerea ta. Teatru sau Cinema? În care te simţi mai bine să joci, să performezi?

Pentru mine sunt fascinante amândouă şi îmi place să lucrez şi pentru teatru şi pentru film, chiar dacă sunt diferite. Te pun la încercare şi te invaţă multe, dar fiecare în alt fel.

Ştiu că toată lumea te-a întrebat deja şi ai tot povestit despre asta, dar suntem curioşi şi noi, privind în urmă, cum a fost să joci rolul Alinei în filmul “ După dealuri” al lui Cristian Mungiu? Ai judecat-o sau ai partajat cu ea?
Nu-mi judec niciodată personajele şi nici nu mă gândesc că în locul lor aş fi făcut altfel. Le iubesc aşa cum sunt şi le respect alegerile. N-a fost simplu să lucrez la Alina... Nu a fost un personaj confortabil şi cuminte şi nu prea mă menaja. Am știut asta de când am citit prima oară scenariul şi am simţit imediat că vreau s-o cunosc. Am încercat să o înţeleg şi să redau ceea ce e important în povestea ei, fără să o judec.

Cum a fost sa vă documentaţi ca echipă pentru acest film? Vă gândeaţi de pe atunci la premii şi Cannes ?
Fiecare a lucrat pe cont propriu şi s-a documentat în felul lui, n-a fost o documentare în echipă. Întalnirea cea mai importantă era pe platou, unde veneam toţi curioși de ce o sa se intample. Nu ai nici o certitudine când ajungi dimineaţa la filmări...
Tu te-ai pregătit cum ai ştiut, ceilalţi la fel, dar restul vine de altundeva...

Nu ne gândeam la premii sau la Cannes. Sau cel puţin eu nu mă gândeam, nu stiu colegii. Nu te ajută cu nimic să o iei aşa înainte, în loc să fii cu totul în ceea ce ai de făcut atunci pe loc.

Cât de greu e să ajungi la Cannes ? Te schimbă un astfel de premiu sau încă reuşeşti să mai rămâi tu însăţi ?
Sigur că multe s-au schimbat și prin urmare m-am schimbat și eu în anumite privinţe, pentru că au aparut situaţii cu totul noi pentru mine şi a trebuit să învăţ să le fac faţă și să le privesc mai relaxat. Însă nu mi-am pierdut echilibrul şi contactul cu pământul. Și nu plutesc pe norişori roz cu buline colorate... Eu am lucrat câţiva ani în teatru înainte de 'După dealuri' şi ştiu bine că atunci când începi un nou proiect, o iei iarăşi de la poalele muntelui, oricâte premii ai duce cu tine. Aşa că, în esenţă, la nivel de muncă propriu-zisă, nu se schimbă nimic. Iar valorile în care credeam înainte sunt aceleaşi. Și tot mai cred că omului îi stă bine să fie om.

Cum e să fii româncă pe covorul roşu, ştiind că reprezinţi mai mult decât un film şi că ai reuşit să inspiri o admiraţie fără margini în rândul celor de acasă, cinefili sau nu? Cum a fost să te simţi parte din Cannes ?
Nu mi-am dat seama imediat de impact și de importanţa premiului.  S-a întâmplat totul prea neaşteptat şi vreo două săptămâni mi s-a părut că sunt într-un vis. Dar după ceva vreme, am realizat că e cât se poate de adevărat şi m-am bucurat din toată inima că am adus aici, acasă, premiul asta.

Următorul pas e pe covorul de Oscar ? Întrevezi un astfel de proiect de anvergură mondială? Ai primit oferte de roluri de acest gen?
Îmi doresc să am proiecte la care să îmi fie drag să lucrez, să aibă sens pentru mine. Dacă ele ajung să-i convingă pe cei de la Oscar, cine ştie? Iar despre oferte de roluri nu prea îmi place să povestesc. Cred că cel mai bine e să vorbeşti despre ceva concret, după ce l-ai încheiat şi poate fi trimis în lume.

Ce înseamnă pentru tine rolul din Resistances, evoluând cinematografic de la o călugăriţă la o tânără de origine evreică? Care e legatura ta cu astfel de roluri şi proiecte “spirituale”  ?
Da, am trecut de la o Alină tulburată într-o mănăstire ortodoxă, la o studentă evreică ce luptă la Paris. E altă lume, iar cele două personaje sunt foarte diferite şi lucrul la ele a fost tot aşa, diferit. Pentru Cristina, personajul meu din Resistances, am avut nevoie de informaţii despre contextul istoric în care ea există. Cunosc un pic din istoria evreilor, însă, despre Rezistenţa franceză nu ştiam multe detalii şi am vrut să aflu mai multe. Cadrul istoric era foarte important de data asta, și nu cel religios. Accentul nu mai e în zona asta.

 Ce-a însemnat pentru tine colaborarea cu regizorul şi echipa franceză de lucru ştiind că originea poveştii este una românească în mare parte?
Filmul e despre Rezistenţa franceză, deci originea poveştii nu e una românească. Doar personajul meu e de origine română. Am avut emoţii în primul rând pentru că nu mai jucasem într-o limbă străină. A trebuit să mă obişnuiesc cu limba franceză şi cu viteza de lucru pentru un film de televiziune, dar am colaborat bine şi cu regizorul şi cu ceilalţi actori. Ne ascultam reciproc şi ţineam cont de propunerile celuilalt, aşa încât lucrul era cât se poate de armonios. Și îi lăsam să mă tachineze cu accentul.

Ai spus într-un interviu penru Filmreporter că Resistances este “un film despre cum trece o revoluţie prin sufletul unor adolescenți”… Daca ar fi sa te parafrazez puţin, cum a trecut pentru tine asa-zisa revoluţie din ’89 ?
Țin minte că sufeream foarte tare când vedeam la televizor că mor atâţia oameni. Asta îmi amintesc că mă afecta cel mai mult. Eram mică şi nu înţelegeam mare lucru, dar vedeam reacţiile alor mei şi îmi dădeam seama că e un moment foarte important pentru toată lumea şi că nu o să mai fim la fel.

Care a fost primul film pe care l-ai văzut şi care a zdruncinat în tine chemarea spre cinema?

Nu mai ştiu care să fi fost primul. Mă tot gândesc  dar nu cred că ştiu. Ţin minte însă că un film care m-a impresionat tare atunci când l-am văzut prima oară a fost Sophie's choice cu Meryl Streep. Incă mi-e drag filmul ăsta.

Mai există acel Cinema unde să zicem, ai făcut primii paşi de cinefil şi de viitoare mică actriţă?

Mergeam la filme la cinematografele din Iasi, pe vremea cand locuiam încă acolo, iar pe urmă, când m-am mutat la Cluj, am descoperit Cinema Arta, unde rulau multe filme de arta. Era cinematograful meu preferat pe când eram studentă la teatru şi acolo am văzut o mulţime de filme senzaţionale. După cursuri, treceam cât puteam de des prin faţa cinematografului să mă zgâiesc la avizier, ca să aflu programul viitor şi abia aşteptam să văd ce frumuseţe de film o să mai vină. Studenţia la Cluj a însemnat pentru mine şi Cinema Arta.

Cât de importantă crezi că e prezenţa unui Cinema într-un oraş ? Mai poate schimba filmul viziunea şi speranţa artistică în oameni, fie ei din provincie sau oraş?

Chiar dacă acum poţi găsi orice pe internet, experienţa unui film vizionat la cinema nu se compară cu nimic. E complet altceva, are altfel de farmec şi un altfel de impact. Şi atunci cred că prezenţa unui cinematograf într-un oraş e esenţială. Şi da, filmele influenţează, cum să nu? Pentru asta există. Pentru că au ceva de transmis, pentru că sunt în dialog cu oamenii, ne vorbesc, ne provoacă, ne emoţionează, ne pun pe gânduri, ne prezintă poveşti, lumi. E o artă cu o mare putere şi e o prezenţă cu influenţă în vieţile noastre.

Cum ţi se pare Campania Cinema, Mon Amour derulată de TIFF anul acesta? Crezi că va avea un ecou şi în alte regiuni şi “parlamentar” vorbind?

Primul pas a fost făcut. Şi poate că primul pas a fost cel mai greu. Acum să vedem ce se întâmplă concret şi să sperăm că o sa fie cu ecou. Ţinem pumnii să  fie cu rezultate .

Cum ţi s-a părut experienţa de membru al juriului în cadrul TIFF-ului de anul acesta?

M-am înţeles foarte bine cu ceilalţi colegi din juriu şi zic că ăsta e un mare atu atunci când ai de luat decizii importante impreună cu altcineva. Şi atunci experienţa a fost una foarte frumoasă, mai ales că filmele selectate în competiţie au fost foarte interesante şi diferite între ele, absolut fiecare cu o propunere, o perspectivă şi o abordare ce te făceau cel puţin curios,  dacă nu te emoţionau de-a dreptul.

Ce film ţi-a rămas cel mai mult la suflet din această a 13-a ediţie ?

Ca să nu zic de nici unul din filmele din competiţie, am să zic de unul din categoria Supernova şi anume Ida, un film regizat de Pawel Pawlikowski.

Unde te mai putem vedea la teatru şi la ce proiecte de cinema mai lucrezi ?
Deocamdată nu sunt gata proiectele la care lucrez, dar când o sa fie, vă povestesc cu drag mai multe.

***

Îi mulţumim cu drag şi o mai aşteptăm la TIFF şi în ediţiile viitoare!

Christine-Marie Turcu, voluntar Blog TIFF

1 Comentariu

Scrie un Comentariu

Despre Autor

TIFF Blog