POVESTI DIN CASA TIFF 2016

Dorian Boguță, în plin avânt la TIFF 2016: „Atunci când îți place să gătești, să vezi ce-ți mai place ce iese…”

Scris de Flavia Dima

Dorian Boguță are un super an la TIFF: e aici în calitate de actor în trei filme, ca regizor al scurtmetrajului Finale / Sfârșit din competiția Umbre și are un proiect de lung-metraj cu care e venit la Transilvania Pitch Stop. Hai să vedem mai exact tot ce pune el la cale, pentru că e mult și e fain!

boguta 2

Hai să-ncepem așa: Ești deja de 2 zile aici și stai tot festivalul. Ce și cum îți place până acum la TIFF? Ce ai văzut mișto până acum?

Au fost foarte pline, dat fiind faptul că sunt la Transilvania Pitch Stop cu proiectul meu de lungmetraj. Programul a fost de dimineață până seara în prima zi. Pe lângă asta, am încă trei filme în competiție și unul care a fost deja difuzat în competiția Umbre – Finale. Am fost noaptea la 12 să văd cum a fost și am reușit să dorm 5-6 ore și acum vin iar de la pitch. Diseară am Două Lozuri.

Cu ce film ești la Pitch?

Cu lung-metrajul meu de debut. Este un scenariu care a câștigat la CNC acum un an și jumătate. Este un scenariu pe care l-am gândit și îl gândesc de mulți ani de zile. Va fi produs de Hai-Hui Production, producătoarea fiind Oana Giurgiu. Îl scriu împreună cu Loredana Novak, suntem la al cincilea sau al șaselea draft. Este despre cineva care își caută menirea și nu o poate găsi, care până la urmă ajunge să creadă că menirea lui este de a se juca de-a Dumnezeu. În momentul acesta, filmul se numește Urma, nu știu dacă se va schimba.

E un an mare pentru tine la festival: ai rol principal în Două Lozuri, vii din nou cu un film de-al lui Andrei Crețulescu și apari și în noul scurt-metraj al lui Radu Potcoavă, Mă cheamă Costin. Cum a fost acest ultim an pentru tine, cu atâtea roluri de film?

La Două Lozuri sunt și producător, alături de Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol. De multe ori a fost haotic acest an, fiindcă trebuia să le organizez pe toate, încercam de multe ori să le „aranjez pe căprării”. Acum va fi și premiera filmului lui Catrinel Dănăiță, Dublu, unde am un rol – l-am filmat în vara anului trecut. Am intrat în pre-producție cu lungmetrajul meu, în paralel am terminat și Două Lozuri unde am ajutat și cu postproducția. Am scris un scurt-metraj și l-am depus la CNC, azi-mâine se dă răspunsul și Doamne ajută să fie bine. [n.r. – La fix două ore după interviu, am aflat că filmul lui a fost finanțat. 🙂 ] Apoi în toamnă redeschidem școala… sunt multe.

Păi și mai ai timp să iei o gură de aer?

Da! Știi ce e important, Flavia? E important să faci ce îți place. Și când faci asta, reușești să le faci pe toate. Asta cred eu. În momentul în care nu faci ceea ce îți place, nu o sa ai niciodată timp pentru asta. O să te chinui, o să dai vina pe alții. Dar în momentul în care îți place, găsești timp pentru tot. Parcă lucrurile ies altfel. E ca la mâncare: atunci când îți place să gătești, să vezi ce-ți mai place ce iese...

boguta 4

La ce reacții te aștepți din partea publicului?

La Finale deja am văzut reacția și spre surprinderea mea – zic spre surprinderea mea pentru că e un film de autor, destul de personal – a fost foarte bine. Ceea ce m-a bucurat, bineînțeles. Azi va fi prima proiecție, doamne-ajută să nu plouă [n.r.: N-a plouat!], cu Două Lozuri, unde va fi prima încercare cu un public neutru, să zic așa, care nu conține doar specialiști. E o comedie, un film făcut pentru public, cu oameni pe care noi îi întâlnim la fiecare pas: niște „fraieri” care pierd un bilet de loterie și apoi se duc să îl caute. Textul și scenografia sunt savuroase.

Cum se simte diferența între scurt și lung-metraj din perspectiva unui actor, dincolo de diferențele normale datorate lungimii?

Efortul. Este unul din lucrurile importante din domeniu, e cea mai mare diferență de care întrebi. Un scurtmetraj se filmează între 2 și 5 zile. Un lungmetraj se filmează de regulă între 25 și 50 de zile. Și acolo și aici trebuie să fii concentrat. A fi concentrat trei zile e diferit față de a fi concentrat 30 de zile. Trebuie să fii tot timpul în situația pe care ți-o dă regizorul iar pentru 30 de zile e mai complicat pentru că organismul mai obosește, trebuie să fii mereu atent. Scurtmetrajul este într-adevăr mai ușor.

Cum se simte acest lucru în relația cu personajul?

Bine, tocmai asta e mai bine la lungmetraj, că la un moment dat – după o săptămână sau zece zile – începi să simți personajul mult mai bine, pentru că deja ești în el de atâta timp. Încerci să-ți asumi situațiile lui, pe când în scurt-metraj când ai început să îl simți, atunci ai și terminat. Aici este iarăși o diferență. Dar până la urmă, scurtmetrajele sunt o anticameră a lungmetrajelor. Sunt un fel de exercițiu: încerci, verifici, experimentezi.

Despre Șapte luni mai târziu. Știu că mereu lucrați în aceeași echipă cu regizorul Andrei Crețuescu. Pare ca un fel de familie.

Noi deja ne înțelegem… dacă la primul film ne înțelegeam din trei fraze, acum ne înțelegem din două cuvinte. E un lucru mare, pentru că în film înțelegerea dintre regizor și actor are o importanță capitală. Regizorul are un ceva anume, iar actorul trebuie să facă acel ceva. Dacă ei doi nu se înțeleg, e greu, altfel nu o să ajung niciodată „acolo”. Trebuie să existe o chimie, aceeași mentalitate.

De câțiva ani te-ai apucat și tu destul de serios de regie. Cum este Dorian regizorul față de Dorian actorul? Cum se pliază cei doi unul pe altul, ce împrumută între ei? 

Se completează, mai degrabă. Atunci când am trecut în spatele camerei și am devenit regizor, în momentul acela am început automat să relaționez cu actorii din această perspectivă. Dar fiind și actor, cam știu ce vor ei. Când m-am întors în fața camerei, când vorbeam cu regizorii înțelegeam mult mai bine ce vor. De-aia se completează. Dar când sunt în fața camerei, când sunt actor, nu am nicio legătură cu regia. Am toată încrederea în regizor și îi dau absolut tot, pentru că știu ce înseamnă. Nu vin cu ideile mele regizorale. Dacă e nevoie, discutăm. Dar când mă duc acolo – sunt actor și gata, nu există altceva. La fel, când mă duc în spatele camerei nu mă duc la actor să le spun că uite, așa trebuie să faci. Îi pun în situații și le explic, atât.

De final: ce mai vrei să faci la festival, ce-ai vrea să vezi? Ce ne recomanzi?

Aș vrea să văd Sieranevada de Cristi Puiu. Mai vreau să văd anumite filme din competiție, dar nu sunt sigur că o să le văd pentru că nu am mult timp. Dar dacă cumva se anulează ceva și reușesc să ajung, mă duc. Vreau să văd filmul polonez, Statele Unite ale Iubirii. Am înțeles că a fost la Berlin, dar vreau să-l văd și pentru că operatorul este Oleg Mutu, îl știu bine și îl apreciez mult. Și sunt fan mare al filmelor poloneze, Krzysztof Kieslowski este în topul meu. Și un film argentinian, mi-a făcut afișul cu ochiul, doar că nu mai știu exact cum îi spune.

boguta 2

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Flavia Dima