POVESTI DIN CASA TIFF 2013 TIFF 2014

Cum e să fii Domestic la TIFF 2013

N-aş putea să vă răspund la această întrebare şi cred că nici unii dintre noi n-am fost şi nu vom putea fi domestici  şi devreme acasă  când vine vorba de TIFF şi de tot ceea ce înseamnă acest festival pentru noi toţi.

În schimb am văzut un pic din normalul şi socialul obişnuit al zilelor noastre într-un altfel de Domestic, prin perspectiva lui Adrian Sitaru, regizorul filmului cu animelele cum îl ştie toată lumea de până acum din TIFF.

Filmul de azi dimineaţa de la Cinema Florin Piersic ne-a prins pe majoritatea iubitorilor de animale în "colivia" unei poveşti din care "nu putem ieşi" ca să citez un clasic... Am fost din nou părtaşi la o realitate românească. La finalul filmului ni s-a spus  încă o dată de ce e acest trend toujours la noi în cinematografie şi sunt foarte rare filmele fantasy. Din lipsa fondurilor pentru efectele speciale în mod principal dar şi dintr-o perspectivă filosofică... Unul dintre producătorii filmului a subliniat o idee foarte palpabilă dacă putem spune în cinematografia românească de acum, aceea a recăutării, nu a unei identităţi, ci mai mult, a unei înţelegeri a noastre despre noi ca şi popor. Ar asta însemna deja o conştientizare şi totodată un pas plin de speranţă spre vindecare, din toate punctele de vedere ale acestui paradox cultural.

Domestic prezintă povestea familiei româneşti clasico-contemporane de acum, împărțite pe mai multe cazuri în care elementele de legătură şi angrenante totodată sunt animalele. Oamenii cu animale de la bloc, controversele, preconcepţiile, reacţiile şi supra-reacţiile unor taţi, mame, mătuşi şi vecini cu vise stranii şi drame căutătoare de consens, totul converge către ceva ce de fapt te duce cu gândul la paradoxala sălbăticie umană şi reeducarea întru supravieţuire a celui mai puternic ... până şi copii sunt învăţaţi că "animalele sunt pentru ca noi să le mâncăm!" cum se menţionează în film, într-o replică care încearcă să menţină cota de  avertisement al educării și aprecierii vieţii... Filmul are o ceva din absurdul lui Almodovar, și, pe alocuri, în lungul traseu spre final se simte mult mai pregnant decât la regizorul Amanților Pasageri.

Întrebaţi la final cum a fost lucrul cu copii şi animalele, membrii echipei au amintit replica regizorului care din păcate n-a fost prezent la proiecţie, replică ce-a sunat cam aşa „cu copiii şi animalele a fost destul de uşor, mai greu a fost cu  actorii mari!" . Toţi au fost de acord că scenariul a pretins o dramă a realităţii, dar că oarecum a creat multă confuzie şi reacţii diferite atât actorilor cât şi publicului. Ai zice că e pro-eco style, ai zice că e numai melodrama românească de familie de bloc, ai zice că pledează pentru grija faţă de educaţia şi transformarea copiilor în mercantili contemporani abili să supravieţuiască azi dar fără scrupule uneori, luând modelul asemeni medievalilor, de la părinţi-adulţi. Ai zice multe dacă ai auzi de Domestic, dar n-ai mai zice după ce-ai ieşi! Atât.

Să-l vedeţi când veţi mai avea ocazia ca măcar să nu mai promo-uim toţi ideea de "pet" utilizabil şi de unică folosinţă pentru câinele sau pisica de om !

V-am salutat cu drag şi vă aştept la filme de TIFF azi şi mâine până nu dispare aroma de TIFF din oraş! 😉

Christine-Marie Turcu - Voluntar TIFF Blog

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Voluntari