POVESTI DIN CASA TIFF 2015

Cristi Puiu: „România e țara Adibas. Unghiul drept are 97, 93 de grade.”

Scris de Flavia Dima

Unul din cele mai greoaie (din toate punctele de vedere) evenimente de la acest TIFF a avut loc azi-dimineața la TIFF Lounge: o dezbatere publică despre filmele românești ce tratează perioada comunistă și nu numai, la care au participat Cristi Puiu, Cristian Tudor Popescu și Doru Pop. Nume care, de altfel, nu au nevoie de niciun fel de introducere - au regizat, au vorbit și scris multe lucruri importante. Așa că iată, Lounge-ul s-a transformat într-un ring de box gigantic, în care acești trei mari teoreticieni ai filmului românesc au luat șarpele de gât și au explicat traumele de care acesta suferă.

Cei trei au adus în discuție perspective teoretice asupra filmului de propaganda din timpul comunismului, a celor care erau subversive față de acesta și a mutațiilor apărute după căderea regimului. CTP a adus în discuție vârfurile din filmul românesc pre-decembrist care au criticat regimul Ceaușist, susținând că toate aveau un fel de „supapă”: un moment scurt al filmului, al cărui scop era de a invalida orice suspiciune asupra conținutului lor. El a dat spre exemplu momente din filmele ale lui Lucian Pintilie sau Mircea Daneliuc, care plasau subtil acțiunea filmelor în perioada regimului Gheorgiu-Dej.

Aș putea încerca să sintetizez cuvintele lui Puiu, dar am să vă las pe voi să răspundeți la întrebarea „ce-a vrut să spună autorul?”. Așadar, best of Cristi Puiu wisdom quotes la TIFF Lounge:

  • „Există un alt fel de a te raporta la lume, este greu să pui asta în cuvinte mai ales în România, în raport cu Germania sau cu Ungaria. Aici nu o să se fabrice niciodată un BMW. (...) Acolo ai sentimentul că poți controla cosmosul.”
  • „Este extrem de greu să spui povestea zile pe care ai trait-o, ai traversat-o. E ca o baltă de sânge istoria povestită cu ajutorul cinemaului. Autorii de cinema fac filme despre efigii. (...) Se dă totul la o parte și se uită omul, ii se anulează statutul de om. (...) ”
  • „Ne aflăm în bucla unei lecturi proaste a istoriei, mai ales a cele de azi.”
  • „Povestea nu există, există povestitori. Un continuum de evenimente. Ziua de ieri a fost infinit mai bogată. (...) Ca autor încerci să te salvezi în proprii tăi ochi, îți asumi condiția de interpret.”
  • „Cinemaul este dincolo de poveste sau imagine. Povestea este o momeală - filmul este altceva.”
  • „România e țara Adibas. Unghiul drept are 97, 93 de grade.”
  • „Ca actor, trebuie să fii cu vorbele altora, dar să fii viu! E un miracol!”
  • „Capacitatea ta de evaluare scade pentru că ești în interior, nu în exterior. Condiția ta e pe ecran. SĂ FIE.”
  • „Tu în sală de poți întâlni cu povestea de zi cu zi. Unde trăiesc, ce e asta? Cine sunt eu?”
  • „Nu poți intra în relație cu adevărul. E la vedere, ține de cum te raportezi.”
  • „Le vezi pe toate în viață. Ubicuitatea este o poveste. Ochii tăi sunt aici, dar nu acolo.”
  • „Actorul participă din poziția lui de om. Se deschide abisul lui interior.”
  • „Când scrii scenariul nu ești în turnul tău de fildeș, constipat.”

Să încerc să explic succinct ceea ce am auzit și simțit acolo ar fi imposibil fără să abuzez de cuvinte care se termină în „-ologic”. Love him or hate him, nu poți nega că Cristi Puiu este cel mai complex personaj din lumea filmului contemporan. (După cum a notat și Doru Pop într-un punct ăn care a trebuit să vorbească după acesta, era ca și cum „ar cânta Celelalte Cuvinte după Led Zeppelin”.) Și chiar dacă sunt evident bulversată după această conferință (fapt pentru care am și folosit atâtea cuvinte de laudă), exită o oarecare dimensiune a acestor evenimente care le fac să pară cumva inaccesibile - poate este vina limbajului greoi, poate e faptul că ai acești oameni în fața ta. Dar e mai safe decât să îți cauți un dilăr.

2 Comentarii

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Flavia Dima