POVESTI DIN CASA TIFF 2012

Cine la muzeu o fost/ la TIFF ART o sta în post

Vă tot amenințam că dau din casă lucruri despre oamenii vechi din festival și nu numai, că trag un pic cortina să vedeți cine pe unde se-ascunde și ce face.
Am prins-o pe Facebook pe Claudia Sas, care face parte din echipa TIFF de la prima ediție, și cu care, din păcate, nu apuc să fac schimb de cercei (are unii bestiali, trebuie să negociez serios anul ăsta).
Pe Claudia am cunoscut-o în 2002, când era voluntar la Guest (așa i se zice temutului Guest Department – spun temut, pentru că e treabă multă pentru toată lumea, voluntarii știu bine asta și au mereu emoții). Se tot agita împreună cu alți voluntari pe la Youth Action for Peace (YAP), în special străini, să fie bine, ca să nu fie rău, normal.
Era deja antrenată, pentru că înainte de festival, ștampilase bilete, împărțise invitații și lipise afișe prin campus în Hasdeu. S-a descurcat senzațional la prima ei încercare în cadrul TIFF-ului, și molipsise deja echipa (una mică, pe atunci, cam la vreo 10% din ce-i acuma…) cu râsul și cu accentual ei. Așa că la următoarele ediții a lucrat tot la Guest, ca Îngeraș (așa li se zice, Angels, celor care se încumetă să-și ia pe cap responsabilitatea de a se ocupa de anumiți invitați să ajungă bine prin toate locurile prin Cluj unde trebuie sau vor să ajungă și să știe tot ce trebuie să știe), după care a trecut în rândul managerilor de locație, ocupându-se câțiva ani de toate cele la Muzeul de Artă (fost  TIFF MEETING POINT, actualmente TIFF ART), coordonând echipe faine de voluntari și asigurându-se că „totul merge according to the plan:)”.

Claudia Sas a întinerit, ca mulți dintre membrii echipei, la TIFF. Are acum 31 de ani, o licență în Marketing, un master în Management, iar în prezent lucrează ca product mastermind la Inspire - Conference & Events Center.

Are cea mai simpatică definiție personală pentru TIFF, asta și pentru că e unul din cei mai tonici și mai veseli oameni din câți a avut echipa vreodată.
„Pentru mine festivalul reprezintă cea mai lungă relație, sic! (o fi e de o lună-două pe an, însă timp de aproape 11 ani se adună, right?). Nu îmi vine să cred că la primele ediții erau o mână de oameni în organizare, încăpeam la petreceri și voluntarii și oaspetii și staff-ul, lucram pe branci și ne distram tot pe brânci. Rik (fostul manager executiv al festivalului) venea dimineața cu badge-urile într-o cutie de carton la fostul Republica, actualul cinema Florin Piersic și jobul nostru era într-o prima faza să le descurcăm… că se încurcau peste noapte :)))), iar seara le prelua pe cele care ramaneau, ce Datakal (softul pe care l-a înlocuit TIFF anul ăsta), ce control pe calculator? pe hartie printata din Excel bifam cine și-a luat badge-ul și îi mai și țineam minte după nume”, își amintește Claudia.
Ei bine, asta cu .xls-ul rămâne sfântă, vă zic din experiența celor 8 ani petrecuți în spatele biroului de Acreditări (până în 2010 inclusiv): de la miile de foi printate în toate culorile pentru informarea oaspeților, de la badge-urile printate pe Napoca (după ce ni se înecau imprimantele), și apoi făcute cu carioca din primii ani, ne-am soft-isticat serios și am gestionat multe treburi calculatoristic, dar simțul realității (pentru unii, paranoia), ne-a făcut să avem mereu back-up fizic la tot și toate. Șnururile, însă, se încurcă totuși noaptea între ele, badge-urile se mai lipesc unele de altele, iar registrul de Guest se completează și se continuă de la an la an (veți vedea din mărturisirea Alexandrei Buzaș, Accreditation Manager, care vine acuși la rând cu povestea ei).

Spre deosebire de oamenii de rând, Claudia se emoționează romantic înainte de TIFF cu vreo lună cu tot felul de întrebări de genul „ că o fi, că o păți? deh, ca în orice relație”, iar „în timpul TIFF parcă vremea trece altfel, cu agitație maximă, telefoane care sună nonstop, event-uri peste event-uri, petreceri în fiecare seară (acu mă duc din două în două seri, că am o vârstă :P), bârfele de a doua zi, hahaha și muuuuuuuuuuuulte altele”.
Ce vrea să spună chicotind Claudia prin bârfe e că lumea spune poezii, recită din Kant la bere și nu se uită nimeni la care cu care s-a atins și unde, nu verifică nimeni in soft-ul festivalului să dea sfoară în țară topul invitaților hot, nu se remarcă nimeni la karaoke, nu-i învață nimeni pe străini să spună chestii în românește cum ar fi „decât te iubesc” pe post de Hello, pentru amuzament...

Îi lipsesc „the old days, când petreceam în Ernesto cu Alin Panc și cântam serenade în căminele studentești cu Nae Caranfil :)”, ca multora dintre veteranii care au prins cele mai înghesuite și familiare petreceri, alături de oameni pe care abia îi cunoscuseră, dar cu care s-au înțeles de minune din prima (și fără să fie inițial vreun fel de alcool la mijloc, lucru de neînțeles pentru mulți).

Vrea în fiecare an să-și pregătească hainele pentru două săptămâni (trebuie să o întreb pe Cătă Pop cum reușește exact), să meargă în mai multe locuri, să cunoască multă lume faină, să pastreze legatura cu voluntarii și dupa TIFF, o grămadă de SĂ-uri, ce mai.

Ce să-i dorim noi mai mult decât își dorește ea anul ăsta, adică vreme bună la TIFF Art? Bineînțeles, cel puțin trei filme văzute la Ursus Open Air și măcar o noapte lungă de distracție și povești faine, care să-in încarce ralația de amor cu voie bună.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco