POVESTI DIN CASA

Alexandru Papadopol, despre „Două Lozuri”

Scris de Iulia Vlad

Anul acesta, Alexandru Papadopol revine la TIFF ca actor și producător în filmul independent Două Lozuri (r. Paul Negoescu), film produs în cadrul școlii de actorie Actoriedefilm.ro, proiect inițiat alături de prietenii și colegii săi – Dragoș Bucur și Dorian Boguță. Comedia a fost proiectată de trei ori anul acesta la TIFF și a fost un succes de fiecare dată, judecând după decibelii râsetelor din public și mai ales după votul publicului. Am stat de vorbă cu Alexandru despre Două Lozuri, școala de actorie și despre ce mai pune la cale.

doua lozuri

Credit foto: Mircea Banu

Cum e la TIFF? Care este relația ta cu TIFF-ul?

Ca să-ți zic istoria mea personală la TIFF, am venit încă la prima ediție cu filmul Occident al lui Cristian Mungiu în 2002. Nu pot să uit primele momente pe care le-am prins la TIFF și sunt mândru de chestia asta. Anul acesta am prins doar ultimele două zile pentru că am venit fix după un spectacol la Teatrul Odeon. Sunt aici în primul rând pentru proiecția de la Cinema Arta a filmului „Două Lozuri” și aș mai vrea să văd filme cât stau, vreau să mai văd Câini al lui Bogdan Mirică, în care joacă Dragoș Bucur, prietenul meu și un actor extraordinar.

Te-am văzut anul acesta și la „6.9 pe scara Richter” a lui Nae Caranfil.

Țin minte și acum când în anii ’90 când a apărut È pericoloso sporgersi, mi s-a părut un film genial. Este o onoare să joci în fimul unui regizor de talia asta și am acceptat rolul fără niciun fel de reținere. Simplul fapt că am fost pe platou 5-6 zile de filmare pentru mine a însemnat mult.

Filmul Două Lozuri este un film independent cu o echipă numeroasă. Cum v-ați coordonat pe platou?

În ceea ce privește echipa care da, a fost numeroasă, oamenii ăștia au venit gratis sau aproape gratis crezând într-un proiect. Nu a trebuit să negociem, să ne certăm sau să ne supărăm din cauza banilor. Pentru toți a primat filmul în sine. Este foarte greu să trezești niște oameni în fiecare dimineață la șase timp de o lună sau pe timp de noapte; ei trebuie să creadă cu adevărat în scenariu, în film, în regizor ca să facă asta.

Cum a fost să joci rolul dublu de actor/producător?

Nu e simplu. Sunt avantaje și dezavantaje. În momentul în care tu ești actor într-un film să zicem bugetat, finanțat de CNC, ești mult mai relaxat – ești actor, ai rolul tău, ai un singur segment pe care te concentrezi. Când ai dublu rol, ai atenția mai dispersată, ești atent și al problemele de producție, dar pe de altă parte avantajul este că faci ce vrei și joci, produci, discuți cu știința că este filmul tău. E reconfortant și atunci lucrurile se dezvoltă în direcția pe care o vrei și o alegi tu.

Cum funcționează prietenia și trio-ul vostru (Dragoș Bucur, Dorian Boguță) pe platoul de filmare?

Suntem prieteni de foarte mult timp, am jucat mult îmrepună, există între noi respectul profesional. Întotdeauna ne corelăm programele, chiar dacă fiecare dintre noi are altceva de făcut, dar încercăm să ne ajutăm unii pe alții prin prisma acestei prietenii.

Scena din mașină, când personajul tău – conspiraționistul Pompiliu – zice că a văzut un film în care doi idioți duc o geantă cu bani din Constanța în București e o referință la „Marfa și banii” al lui Cristi Puiu. Casa hoților este un fel de casa mafiotului Doncea?

Uite că la asta nu m-am gândit, dar casa seamănă puțin cu a lui Doncea. Marfa și banii este filmul care pe mine și pe Dragoș ne-a lansat, este un film pilon în cinemaul românesc, este un film care a fost, spre bucuria noastră, acum cinci ani la TIFF când i s-a făcut un fel de jubiliar -10 ani de la Marfa și banii – un lucru important pentru că arată recunoașterea breslei că acest film a schimbat cinematografia românească. Marfa și Banii a fost important pentru că am fost actori principali în filmul respectiv și asta ne-a schimbat viețile. Gluma a fost ideea noastră pe care Paul a îmbrățișat-o direct.

10426778_207475486276617_3650591112545080257_n

Credit foto: Mircea Banu

Vestimentația lui Pompiliu a fost preferata mea. A fost prima oară când ai purtat sandale cu șosete?

Da, a fost pentru prima oară când am purtat sandale cu șosete. Părul ăla, care parcă era lins cu ulei de nucă.. Am încercat să îl caracterizez cât mai bine pe Pompiliu și prin vestimentație. Comedia reieșea tocmai din faptul că vestimentația lui nu se potrivea cu personajul, adică el vorbea de dacologie, de faptul că bunicul lui Nikola Tesla era popă din Banatul sârbesc – un imbecil, un dobitoc – și în același timp purta sandale cu șosete.  Mai e o chestie – el era un om singur, lucra în consiliul județean și îi avea doar pe ăștia doi, cărora le povestea toate prostiile pentru că îl ascultau și nu-l amenda. Trăia într-o dramă săracul, vai de capul lui. Cei trei sunt niște looseri, care trăiesc într-un oraș prăfuit și uitat de lume.

Serial vs. film? Rolul din serial vs. rolul din film?

Depinde ce serial, depinde ce film. N-am mai jucat de câțiva ani de zile în seriale, iar acum, de când s-a terminat cu studio-urile de la Buftea, eu m-am reprofilat totalmente pe teatru, joc în șase piese la Odeon. E greu de spus pentru că genul de seriale pe care l-em făcut eu nu se mai fac în România și nu se vor mai face mulți ani sau poate că niciodată. Nimeni nu va mai avea curajul să bugeteze 100-200 de episoade, pentru că dacă lucrurile nu merg, pierderile pot fi catastrofale. Așa că toți bugetează seriale de 12 episoade pentru ca pierderile să fie minimale. Un personaj nu poți să-l îmbogățești timp de 200 persoane, personajul rezidă intr-un scenariu, devine rutină și muncă.

În 2010 ai înființat Actoriedefilm.ro alături de Dragoș Bucur și de Dorian Boguță...

Eu și Dragoș am făcut film, dar ne-am „calificat” la locul de muncă. Am avut norocul să îl întâlnim pe Cristi Puiu, el pe Corneliu Porumboiu, Munteam, eu pe Mungiu, care ne-au ajutat să înțelegem mijloacele specifice actoriei de film, dar pe platoul de filmare. Când eram noi în școală, nu se făcea actorie de film la facultate. Existau niște cursuri de o oră, două, pe săptămână, lucru aproape inadmisibil. Eu cred că ar trebui înființată o academie de film în România, având în vedere amploarea filmului românesc, de unde să tragă actori de film. Așa cum există Academia de Teatru, artrebui să existe și una de film în care regizorii mari ai noștri să îi învețe pe actori. Toată lumea se plânge că văd aceiași actori în filmul românesc; sunt aceiași pentru că au înțeles anumite mecanisme din film. Generația nouă de actori trebuie școlită, instruită, pentru că nu îi poți lăsa la mâna norocului, cum am avut eu sau Dragoș Bucur. Eu văd la teatru actori tineri extraordinar de talentați care poate sunt mult mai deschiși la minte decât generația mea. Trebuie instruiți, promovați în film, de aceea am pornit noi școala de actorie.

Am ajuns între timp, să producem filme – scurtmetraje, care sunt, de fapt, diplome de abolvire.

Studenții?

Erau oameni care nu știau cum să-și miște capul dintr-o parte în alta, de exemplu din cei care au jucat în Love Building și au făcut niște roluri foarte bune. Noi nu dăm diplome și încercăm să fim cât mai sinceri cu ei, niciunul dintre noi nu se erijează în ipostaza aia de profesor care dictează, noi putem să le zicem pur și simplu „nu știu”.

Care sunt proiectele din cadrul școlii de actorie de care ești cel mai mândru?

Sunt mândru de scurtmetraje, de Love Building, de Alt Love Building care este, după mine, un film extraordinar datorat în mare parte imaginii lui Vivi Drăgan Vasile, dar care nu a avut destul succes la public, de Două Lozuri, Să mori de dragoste rănită - scurtmetrajul care a câștigat acum doi ani la TIFF.

Ce culoare avea Dacia?

Dacia avea culoarea neagră! Am făcut de curând o ședință foto pentru care am găsit până la urmă o Dacie vișinie cam cu același aspect și am făcut-o în post-producție neagră, pentru afiș. Destul de greu de găsit, nu știam că Daciile ajung mașini de epocă, păstram și eu Olcit-ul lui tata din ’85.

Ce urmează?

La începutul lui iulie voi avea o premieră cu Andrei Șerban la Teatrul Odeon și în ceea ce privește filmul, aștept data de 7 octombrie, când Două Lozuri va rula în cinematografe. Sper să primim aceleași reacții ca la TIFF și mă bucur că am adus filmul aici pentru că publicul din Cluj este un barometru foarte bun pentru noi, locuind într-un oraș festivalier și nu râde la orice.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Iulia Vlad