POVESTI DIN CASA TIFF 2013

A iubi, a crede, a face. A TIFF. ALEXANDRA BUZAȘ

Doamnelor și domnilor, stimați nuntași, am deosebita plăcere să v-o prezint din nou pe prietena ALEXANDRA BUZAȘ.

E Accreditation Manager ca și la edițiile din 2011 și 2012, normal, pentru că se decurcă de minune, îi place până la muerte și a devenit și Guru pe felia asta (Eventival  mai précis, adică soft-ul festivalului în limbaj urban – CMR/ DATABASE pentru pretențioși).

S-a îmbarcat în echipa TIFF pentru că – aici plagiez propriul raspuns la întrebarea Decat o Revista “De ce TIFF?” – acolo unde e dragoste, orice e posibil. Și, acum, în al treilea an, orice aș face, oriunde aș fi, știu că TIFF-ul mă așteaptă, pentru că e parte din mine.

Iar echipa TIFF o iubește la nebunie, pentru că i-a dăruit totul.
TIFF, la rându-i, i-a dăruit lucruri multe și speciale...

În primul rând mi-a adus în viață o grămadă destul de mare de oameni frumoși, calzi și săritori, care mi-au devenit prieteni tare buni (Alina, Rox, Dana, Maco, Blonda, Andrei, Mihaela, Alexandra, Carmen, Marius și lista continuă…) și fără de care nu știu ce m-aș face. Apoi, am învățat lucruri despre mine pe care nu le știam și poate că le-aș fi descoperit mult mai târziu fără șansa asta.

Si, poate cel mai important, mi-a adus unul dintre cei mai speciali oameni, pentru care m-aș duce până în pânzele albe și pentru care aș & voi lupta mereu, pentru că e prietenul meu cel mai bun; omul care e acolo zi și noapte, care mă poate face să râd până leșin și să plâng de nervi în doar 5 minute, omul care îmi dă încredere în mine și fără de care eu nu îmi mai imaginez viața. My best friend ever .

Buzaș (dacă vi se pare ciudată adresarea, aflați că toți membrii echipei se strigă între ei pe numele de familie, cu excepția celor care aveau déjà porecle și a colegilor maghiari) e unul din puținii oameni care spun sincer și cu mâna pe inimă Nu am niciun regret TIFF related. Sunt numai împliniri. Trebuie doar să știi să le vezi așa.

Istorioara de mai jos arată exact de ce e ea adorată și adorabilă:
Există un moment în cronologia mea TIFF care le înglobează pe toate J și anume, celebra inundație din 2011 de la TIFF CENTER, când, cu doar o zi înainte de festival, pe la prânz, 10 minute de ploaie au reușit sa ne distrugă universul. 20 de oameni care dădeau la matura și mop ca să scoată apa, eu alergând prin apa până la gleznă să apăs butonul care oprește curentul, ca să nu luăm foc, aplauze și urale că nu ne-am scurtcircuitat. 48 de ore cu doar 10 minute de somn pe canapea la birou, între 6.50 și 7.00 dimineața, așteptându-l pe Lali să traversăm orașul cu prietenul lui taximetrist ca să luăm burlane, să rezolvam problema “țevilor”. Peste 1000 de badge-uri printate, tăiate, plastifiate, perforate și ordonate în doar 12 ore.  Și prima zi de festival când totul era maxim precipitat și, printre invitați, echipă și voluntari, mister Lali (de care nu am mai auzit nimic de atunci) se plimba la bustul gol, plin de frunze și moloz de la desfundatul burlanelor

Probabil acum veți înțelege mai bine de ce spune că în top 5 al celor mai bune lecții învățate la TIFF sunt următoarele:

  • Organizarea e totul
  • Echipa e viața
  • Zambește oricât de mulți draci ai avea
  • Spune mulțumesc
  • Iubește

Deși e sociolog cu diplomă, și freelancer în industrie (cea a filmului) nu vorbește foarte mult despre alții. Doar când merită și când trebuie. Dar știe multe. Iar despre ea, a aflat aproape totul la TIFF.
TIFF e parte din mine. Și fără TIFF se rupe puțin. De-aia, în fiecare an, deși munca e enormă și simți că te prăbușesti, toți ne întoarcem acasă.

Are 28 de ani, face ce vrea și îi place. Face să fie bine. TIFFing.

 PS. Fotografia de mai jos face cât 20 de dedicații muzicale. Tututor celor care încă trăiesc în confuzie... la stânga e Oana Giurgiu, la dreapta e Alexandra Buzaș!

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco