10 PENTRU FILM

Szász Réka (10 PENTRU FILM 2015): „Să aveți apă, vitamine și starea bună la voi!”

Scris de TIFF Blog

A trecut un an de când n-am mai văzut-o pe Szász Réka, una din participantele 10 PENTRU FILM. A fost cam ocupată, dar își face vreme pentru noi și mai ales penntru filme. După care se apucă iar de muncă.

„Am mai avut două piese noi în stagiunea asta. Am jucat în „Ubu rege” în regia lui Tudor Lucanu și în „Vermine radiante” în regia lui Botos Bálint la Teatrul Anton Pann. Iar în iunie mă apuc de un nou rol la teatru. Am fost la numeroase festivaluri de teatru (cum ar fi FNT) și încă mai avem două în iunie. Am jucat un rol episodic în Las Fierbinți. Și am fost la multe castinguri. Cam așa.”

13177706_10206370689090864_6921326012209886362_n

 Cum ți se pare acum experiența 10 PENTRU FILM de anul trecut?
Experiența 10 pentru film acum mi se pare în același timp apropiat și îndepărtat. Anul trecut pe vremea asta eram în pregătiri pentru o experiență unică, aveam emoții și entuziasm. Și totul a decurs cum mă așteptam: foarte repede. Programul a fost atât de încărcat și de interesant încât numai după cele 4 zile și jumătate am observat că s-au legat niște prietenii frumoase.

Care au fost cele mai importante „lecții” primite în cadrul programului?
Au fost foarte multe lecții extrem de folositoare: cum te duci la un casting, cum se face un self-taping, câte ore de somn are nevoie un om să funcționeze etc De fapt, privesc programul întreg ca pe o lecție, care n-a fost pe departe lipsită de distracție.

Cum a fost pentru tine întreaga experiență TIFF și ce îți dorești de la următoarele?
N-am cum să nu-mi amintesc de oamenii care se agitau în jurul nostru ca nouă să ne fie bine. Este vorba de cele trei zâne (cum zice Ana Covalciuc): Monica, Ileana și Silvia. Eu aș mai adăuga că nu erau doar zâne, erau niște „zâne Duracell” în timpul programului 10 pentru film. Și mai erau două „ajutoare-Duracell”: Dimény Áron și Molnár Levente. Oh da, și Bulboacă, care nu știu de unde se încarcă de lucrează enorm de mult. Și.. și... și... sunt mulți, care lucrează așa.

Îmi amintesc în primul rând de colegi, actori cu care nu ne știam înainte de TIFF. Și acum ne sunăm, vorbim, ne ducem unii la spectacolele celorlalți.

Însă, fiind în programul 10 pentru film anul trecut nu am apucat să văd filme. Anul ăsta, pentru că sunt deja la Cluj, încerc să recuperez tot și sper să mai vină colegi și din “promoția” mea.

reka 2

Ce-i sfătuiești pe colegii selectați în acest an?
Trei recomandări sincere? Iată:

  1. Să aveți apă, vitamine și starea bună la voi.
  2. Să vă distrați, dar să și ascultați.
  3. Să dormiți (puțin).

reka 4

 

Scrie un Comentariu

Despre Autor

TIFF Blog