10 PENTRU FILM TIFF 2016

Ana Covalciuc (10 PENTRU FILM 2015): „La TIFF nu-ți mai vine să dormi, de teamă să nu ratezi ceva”

Scris de Maco

După un an de la experiența 10 PENTRU FILM lucrurile s-au așezat frumos pentru Ana Covalciuc. Joacă în multe spectacole, chiar și alături de iubitul ei, merge la castinguri, la filmări, la evenimente, zâmbește mult, mai pune câte ceva pe site, ne ține la curent cu agenda ei pe Facebook , dar nu scrie nimic despre faptul că aleargă alături de cățelușa ei Freya.
Așa că nu ne miră că sfaturile pe care le-a ales pentru colegii de breaslă selectați în același proiect în acest an sună cam așa:
1. Veniți odihniți și beți multă apă!
2. Fiți deschiși și curioși, puneți cât mai multe întrebări!
3. Bucurați-vă de fiecare întâlnire, conferință, petrecere! Veți găsi acolo energie cât pentru un an întreg!

Asta și pentru că își amintește cu drag de „promoția” ei și de prietenii câștigați aici.
„A fost minunat! Ca într-un vis. Cinci zile de bucurie, curiozitate, entuziasm, respect, încredere și multă informație, alături de cei mai faini profesioniști. Am făcut parte dintr-un grup tare frumos și foarte divers, cu o chimie excelentă - promoția 2015. Am avut multe întâlniri adevărate, cu oameni talentați și deschiși, pe care încă îi păstrez aproape de sufletul meu.
Iar apoi organizatorii, începând cu cele trei "zâne", Ileana Cecanu, Monica Felea și Silvia Aștilean, ne-au făcut să ne simțim cu adevărat privilegiați, "cei aleși". Au avut grijă să nu ne lipsească absolut nimic, să putem ajunge toți la toate activitățile din programul încărcat, să ajungă mâncarea la noi, dacă noi nu ajungeam la masă... să putem filma sau repeta, să ne putem bucura de workshopuri, conferințe și de petreceri.
La workshopuri am întâlnit regizori, directori de casting, producători, actori, oameni care au făcut mult film și care au fost foarte generoși în a ne împărtăși experiența lor. Diferitele puncte de vedere s-au completat într-o imagine foarte complexă a industriei cinematografice, de aici și din afară. Au fost întâlniri autentice și motivaționale. Programul intens ne făcea să fim mereu pe fugă, dar am fost recunoscătoare pentru fiecare minut.”

ANA COVALCIUC 2

Foto Adi Bulboacă

Cele mai importante „lecții” primite în cadrul programului de Ana Covalciuc sunt, din punctul ei de vedere următoarele:
- Fă tot ce ține de tine: învață-ți textul, fă-ți reel, fii deschis, invită oamenii la teatru, etc.
- Acceptă că nu totul ține de tine. 🙂 (Deciziile care duc la castingul final s-ar putea să nu aibă neapărat legătură cu talentul/performanța ta actoricească.)

ana covalciuc 3

Foto Adi Bulboacă

N-a avut vreme să se dezmeticească după TIFF, pentru că Teatrul i-a făcut program, și apoi a apucat să meargă și de câteva ori la cardu în proiecte românești diferite de scurtmetraj și lungmetraj.
„Chiar după TIFF am intrat în repetiții pentru "Carousel", cel mai recent spectacol semnat de Andrei Șerban la Teatrul Bulandra (București). Am avut câteva vizionări în vară, dar premiera oficială a fost în octombrie, în deschiderea stagiunii. A urmat apoi "Visul unei nopți de vară" la Teatrul Național (București), în regia lui Petrika Ionesco. Asta se întâmpla la sfârșit de noiembrie, iar câteva zile mai târziu, am scos "30+" la Godot Cafe teatru, după "Beautiful Bodies" de Laura Shaine Cunningham. Un spectacol 100% independent, repetat noaptea, cu mare drag, alături de foarte talentatele mele (foste) colege de facultate, conduse fiind de Alex Bogdan.
Acum lucrez la un spectacol pe texte de Samuel Beckett în regia lui Dragoș Mușoiu în cadrul proiectului 9G la TNB care trebuie să iasă până la sfârșitul stagiunii. Între timp, aștept cu emoție scurt-metrajul Mironei Radu, "Asfințit", unde am jucat alături de doamna Cecilia Bârbora, și scurt-metrajul "Cuantum" în regia lui Germain Kanda, pentru care am filmat vara trecută. Ar mai fi o apariție mică în "Breaking News" în regia Iuliei Rugină, și am avut o zi foarte faină de filmare la #Selfie69, dar din păcate a picat scena respectivă la montaj. 🙂 (N-am putut să mă abțin și am făcut o glumă despre asta la Premiile Gopo unde am fost invitată să înmânez un premiu fix la categoria montaj. :)) Altfel, am mai ținut un "atelier de teatru tânăr" la Alexandria, în cadrul Festivalului Ideo Ideis, unde sunt invitată ca trainer și anul acesta (pentru a 8a oară!! yey!!).”

ANA COVALCIUC

Foto Adi Bulboacă

Pentru Ana, întreaga experiență TIFF a fost unică, și își dorește să participe neapărat la toate celelalte, să aibă ce juca și ce arăta, dar mai ales să se bucure de filme, că n-a apucat data trecută.
„TIFF e un festival extraordinar de viu, e ca un val uriaș de energie care te ia pe sus. Nu-ți mai vine să dormi, de teamă să nu ratezi ceva. Oamenii care participă, dar și cei care îl organizează, sunt veseli, deschiși, prietenoși. Tot ce îmi doresc este să prind cât mai multe ediții ca participant și să văd film după film. Anul trecut am recuperat în București, urmărind retrospectivele. Nici HBO Party nu e de ratat! ;)”

Well, să vină TIFF 2016!

ANA COVALCIUC 6

Foto Adi Bulboacă

·

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco