10 PENTRU FILM

10 PENTRU FILM: Silva Helena Schmidt

Scris de Maco

Silva Helena Schmidt vine la TIFF ca parte a proiectului 10 PENTRU FILM, pe care-l așteaptă cu emoție și nerăbdare.
„Vreau să cunosc oameni noi, să leg niște legături profesionale pe termen lung. Să învăț să-mi manageriez cariera cât mai eficient. Și, desigur, să văd multe filme pe perioada festivalului. Cei apropiați și dragi mie s-a bucurat și mi-au oferit îmbrățisări călduroase, nu sfaturi. Știu că am o personalitate puternică și că sunt o profesionistă, deci au încredere că voi fi eu.”, spune tânăra actriță.

Pentru Silva, fiecare rol contează enorm și își dorește să aibă parte și de experiențe cinematografice interesante.
„Fiecare rol este important pentru mine, creez personaje cu toată ființa mea. Nu cred că în vreunul am pus mai multe " ingrediente" decât în vreun altul, iar toate fac parte din mine acum. Le văd mai degrabă ca pe niște prelungiri ale mele ca și actor. Mă împlinesc sufletește și mă provoacă să-mi doresc alte și alte roluri. Îmi doresc să joc în producții cinematografice, atât românești cât și europene. Să fug de la o filmare la alta, de la o repetiție de teatru la un performance. Sunt un om activ; respir pentru meseria pe care o fac și îmi doresc să fiu implicată în cât mai multe proiecte.”

În București o veți putea vedea în continuare în rolul Kora din„ Organic” de Saviana Stănescu în regia lui Andrei Măjeri la TNB, un spectacol în cadrul proiectului 9G. 

La TIFF, încurajați-o la 10 PENTRU FILM, alături de colegii ei de la alte teatre din țară.

***

Silva Helena Schmidt

Data nașterii: 18 mai 1988

Este absolventă a secției de actorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj (2009) și are o diplomă de master în arta actorului de Teatru și Film la aceeași universitate (2011). A urmat cursurile MasterClass de  Contact Dance Improvisation, Teatru No, The Language of Shakespeare, The Creative Actor of Jaques Lecoq și The Power of Actor- Ivana Chubbuck.

A fost actriță la Teatrul de Nord Satu-Mare și Teatrul Național Iași și a jucat în spectacole regizate de Mihai Măniuțiu, Claudiu Goga, Gábor Tompa.

În București  a fost voice over la Realitatea TV, iar în paralel a colaborat cu Andreea Tănăsescu și Andrei Măjeri la proiecte de teatru dans,  experimental și performance prezentate la Teatrul Bulandra și WASP.

 În prezent joacă la Teatrul Național București în spectacolul Organic, regia Andrei Măjeri.

Face parte din platforra de creație Serpentine Series Project alături de care a produs și jucat în scurtmetrajul PERSONA. A interpretat un rol episodic în Las' Fierbinți și a colaborat cu regizorul Virgil Nicolăescu pentru videoclipul Happy.

***

Cei zece actori sunt: Alexandru Ion (Teatrul Național, Teatrul Act, Metropolis, București), Ali Deac(Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu), Ana Covalciuc (Teatrul Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie și ArCuB), Csilla Albert (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Erzsébet B. Fülöp(Teatrul Naţional din Târgu Mureş), Irina Drăgănescu (Teatrul de Comedie, Nottara, Bulandra din București), Lucian Teodor Rus (Teatrului Național din București), Ruxandra Maniu (Teatrului Odeon din București), Silva Helena Schmidt (Teatrul Național București), Reka Szasz (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea).

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).

Programul 10 pentru FILM este prezentat de Farmec.

Cu sprijinul: Mercedes Benz, HBO, ECCO, Tudor. Personal Tailor,  Vestige Centre Ville, Universitatea de Artă și Design, MAC, Keune.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco