10 PENTRU FILM

10 PENTRU FILM: Lucian Teodor Rus

Scris de Maco

Lucian Teodor Rus este Omy din spectacolul „Organic” de Saviana Stănescu, în regia Andrei Măjeri (realizat în cadrul programului 9G LA TNB) şi Clesci din „Azilul”, spectacol al companiei RAMPA, regizat de Mihai Alexandru Ion după textul lui Maxim Gorki. Are în plan „un proiect de care sunt extrem de entuziasmat, dar nu pot să fac eu anunţurile oficiale, deşi îmi vine să strig în gura mare de bucurie.”
Acum, însă, se gândește la bagajele pentru TIFF... Prietenii l-au sfătuit să nu se facă de râs - „Să fiu eu, dar încă sunt în dubii dacă e un sfat bun sau nu, asta şi pentru că nu mi-e clar cine sunt.

Pentru Lucian, unul din punctele forte ale proiectului 10 PENTRU FILM la care va participa în acest an este prezeța oamenilor specializați în comunicare și promovare, pentru că simte că are mare nevoie să învețe lucruri noi din zona asta. Așa că planurile lui includ și SOCIALIZAREA. „Am auzit că e important să te promovezi, iar eu stau cam prost la acest capitol, nu mă pricep şi 10 PENTRU FILM e o platformă ok în acest sens. Şi să cunosc oameni, să mă cunoască şi ei pe mine, să intru la petrecerile alea de care doar am auzit. Şi neapărat, să văd nişte filme bune.”

***
Lucian Teodor Rus
Data naşterii: 27 mai 1992
Este absolvent al Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografica “I.L. Caragiale” din București, secția Arta Actorului şi masterand al aceleiaşi universităţi.
În prezent, poate fi văzut pe scena Teatrului Național din București, unde joacă în piesa Organic de Saviana Stănescu, regizată de Andrei Măjeri. Spectacolul este realizat în cadrul programului 9G la TNB. Pe scena Teatrului Bulandra, Lucian Rus poate fi văzut în Azilul după Maxim Gorki, în regia lui Mihai Alexandru Ion, spectacol realizat de compania Rampa. A jucat în spectacole regizate de Victor Ioan Frunză, Radu Afrim şi în producţii independente ale asociaţiilorTeatru 2.0 şi Scrie despre tine.
În film, a jucat în scurtmetraje regizate de Armine Vosganian şi Ştefania Maftei, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografica “I.L. Caragiale” din București. Realizează dublajul pentru diverse desene animate.

***

Cei zece actori sunt: Alexandru Ion (Teatrul Național, Teatrul Act, Metropolis, București), Ali Deac(Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu), Ana Covalciuc (Teatrul Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie și ArCuB), Csilla Albert (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Erzsébet B. Fülöp(Teatrul Naţional din Târgu Mureş), Irina Drăgănescu (Teatrul de Comedie, Nottara, Bulandra din București), Lucian Teodor Rus (Teatrului Național din București), Ruxandra Maniu (Teatrului Odeon din București), Silva Helena Schmidt (Teatrul Național București), Reka Szasz (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea).

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).

Programul 10 pentru FILM este prezentat de Farmec.

Cu sprijinul: Mercedes Benz, HBO, ECCO, Tudor. Personal Tailor,  Vestige Centre Ville, Universitatea de Artă și Design, MAC, Keune.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco