10 PENTRU FILM

10 PENTRU FILM: Ali Deac

Scris de Maco

Ali Deac tocmai a terminat lucrul la ultimul spectacol, "D'ale Lolelor" în regia lui Şerban Puiu, se pregătește de TIFF şi de FITS, apoi se apucă de muncă la un proiect în regia lui Alexandru Dabija ori a lui Charles Muller („castingurile vor urma, deci încă nu vă pot spune cu siguranţă nimic despre următorul proiect”).

E fericit că apucat să impresioneze cu rolurile de care-a avut parte și e gata de prima lui întâlnire cu TIFF.
„Trebuie să menţionez un calup, pentru că de asta depinde "momentul" în care mă aflu acum, inclusiv prezenţa mea la TIFF - Zece pentru Film. Aş începe prin a nominaliza rolul din "Crăiasa zăpezii", direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Kay, rolul care a dat startul, să zic aşa, pentru acest calup fericit şi cu care am făcut primul pas din drumul lung, sper, al acestei minunate meserii. Drumul trece prin "Solitaritate", regia Gianina Cărbunariu, Adi - Taximetristul şi face o haltă, în prezent ,la "Tattoo", în regia lui Radu Afrim, rolul Tiger. Toate aceste roluri, împreună cu celelalte mai mari sau mai mici din alte producţii m-au adus acum, aici, şi pentru toate sunt recunoscător şi nu am decât bucurie în suflet.”

Nu a prea apucat să vorbească până acum cu foarte multă lume despre TIFF, dar cei care ştiu că a fost selectat în proiectul 10 PENTRU FILM l-au felicitat şi se bucură pentru el. „Nu pot spune că au avut neapărat sfaturi la adresa mea, cred că cea mai ingenioasă "urare" a fost ceva de genul: "nah, acum dacă o să ajungi vedetă de film, să nu uiţi de unde ai plecat, că noi ştim unde stai.. " :)). Da, am prieteni faini şi oameni faini în jur şi cred că asta contează foarte mult.”

Ali Deac n-a apucat să joace în vreun film până acum, dar e sigur că experiența de la TIFF îl va ajuta să ajungă mai aproape de rolurile visate.

„Îmi doresc de mult să fac film, cred că e una din puţinele regrete de până acum, că încă nu am avut şansă de a lua parte la un proiect cinematografic, şi sper că TIFF să fie o bună "rampă de lansare" în această direcţie, cu siguranţă voi cunoaşte oameni minunaţi, de la care voi avea lucruri multe şi interesante de învăţat, aşa că aştept cu drag viitoarele <<întâlniri>>”.

Îi ținem pumnii și-l așteptăm la TIFF 2015!

***

Ali Deac

Data nașterii: 16 august 1985

Este absolvent al Facultății de Litere și Arte din Sibiu, secția Actorie, clasa profesorului George Ivașcu, 2008. În 2009, la un an după absolvire, a fost laureat al Galei Hop, unde a primit Premiul Publicului pentru spectacolul "Clișee?!?", în regia Barbarei Crișan.

Este actor al Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu din 2008, unde a lucrat cu regizori precum Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Gigi Căciuleanu, Lia Bugnar, Victor Ioan Frunză, Geanina Cărbunariu, Șerban Puiu sau Radu Afrim. A participat la festivaluri internaționale de teatru – la Frankfurt și Edinburgh cu spectacolul “Faust”, în regia lui Silviu Purcarete și, recent, la “Festival d’Avignon” cu spectacolul “Solitaritate”, în regia Gianinei Cărbunariu.

În prezent, joacă la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu în spectacolele “Tatoo”, “Bizoni”, “Girafe” (regia Radu Afrim), “Mozart Steps” - un spectacol de teatru coregrafic marca Gigi Căciuleanu și “Solitaritate” (regia Gianina Carbunariu).

***

Cei zece actori sunt: Alexandru Ion (Teatrul Național, Teatrul Act, Metropolis, București), Ali Deac(Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu), Ana Covalciuc (Teatrul Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie și ArCuB), Csilla Albert (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Erzsébet B. Fülöp(Teatrul Naţional din Târgu Mureş), Irina Drăgănescu (Teatrul de Comedie, Nottara, Bulandra din București), Lucian Teodor Rus (Teatrului Național din București), Ruxandra Maniu (Teatrului Odeon din București), Silva Helena Schmidt (Teatrul Național București), Reka Szasz (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea).

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).

Programul 10 pentru FILM este prezentat de Farmec.

Cu sprijinul: Mercedes Benz, HBO, ECCO, Tudor. Personal Tailor,  Vestige Centre Ville, Universitatea de Artă și Design, MAC, Keune.

Scrie un Comentariu

Despre Autor

Maco